The true experience of living in another country! Part 3

Este timpul pentru a va dezvalui o noua poveste din seria “the true experience of living in another country”. De data aceasta nu o sa mai pararesc continentul pe care traiesc, pentru ca…urmatoarea poveste vine din Canada. Alina traieste de doi ani acolo impreuna cu al ei sot. Dar pana sa va dezvalui povestea ei vreau sa va povestesc ceva.

Chiar dupa ce am aflat sigur sigur ca vom pleca in US, i-am scris Alinei un email prin care o intrebam cum este viata intr-o alta tara, care e ritmul de adaptare …iar email-urile ei m-au ajutat super mult. La obiect si foarte incurajatoare.

Stiti cum este viata…noi doua am fost colege de facultate..iar dupa ce am terminat facultatea nu prea am mai tinut legatura…ne mai intalneam la metrou (amandoua traiam in acealasi cartier), odata m-am intalnit cu ea in frumoasa cladire unde se afla sediul firmei ei…dar ceea ce vreau sa spun este ca experientele similare in viata te fac sa descoperi ca poate nu ai petrecut atat de mult timp, pe cat trebuia, cu acea persoana si ti se pare ca ai pierdut timpul de pomana. DAR cred ca am recuperat timpul pierdut prin vacanta pe care Alina si sotul ei au petrecut-o in Florida, la noi, de Craciunul trecut. Am petrecut impreuna cu ei o saptamana minunata care am mai vrea sa se repete de 100 ori cel putin! Si pana sa las povestea sa se desfasoare mai jos, am o intrebare pentru ei doi: Guys…cand o facem din nou? Poate un NY impreuna? De Craciun? Nu stiu….zic si eu!

Dar acum va las sa cititi povestea ei…

De cand ma stiu mi-am dorit sa plec din Romania. Mereu am trait cu senzatia ca “in afara” e mult mai bine, mai putin stres si lume mai civilizata. In februarie 2011 s-a ivit ocazia perfecta – sotul meu a primit o oferta de munca in Canada. Nu imi venea sa cred ca visul meu se transforma in realitate. Totul s-a intamplat rapid. In martie a semnat contractul, iar in iulie eram in avion. In cele cateva luni a trebuit sa impachetam toata viata noastra de pana atunci. A fost greu! Nu stiam ce sa luam si ce sa lasam. Uite asa pe 26 iulie 2011 eram in aeroport cu 2 genti imense de caciula plus alte cate 2 bagaje de mana si cu multe emotii. Pentru prima data in viata mea am simtit un gol imens cand m-am urcat in avion. Parca imi parea rau ca am plecat si am lasat totul in urma.

Dupa un drum lung am ajuns in Moncton, noua noastra locuinta in Canada. La aeroport am fost intampinati cu un calduros “Welcome to Canada”. Deja ma simteam mai bine!

Orasul nu m-a impresionat in mod deosebit – micut, multe case, cladirile nu foarte interesante, niste cutii caramizii si ploaie. A plouat toata vara!

Inceputul pentru noi a fost destul de usor. Firma sotului ne-a inchiriat un apartament pentru o luna ceea ce ne-a permis sa fim mai relaxati si sa ne bucuram mai mult de primele zile in Canada. Chiar in prima saptamana am fost la concertul U2. Nu imi venea sa cred ca in orasul asta mic au venit chiar cei de la U2. Si dupa ei multe alte spectacole cu artisti cunoscuti au mai urmat- Avril Lavigne, Nickelback, Jerry Seinfeld, Jeff Dunham.

Inca din primele saptamani ne-am cumparat biciclete si masina de facut paine. Paine in Moncton nu e deloc pe gustul nostru – dulce si destul de scumpa. Bicicletele le-am folosit intens mai bine de un an pana am reusit sa ne achizitionam o masina. Eu inca imi mai folosesc bicicleta vara pentru a ma deplasa la birou.

Dupa o luna de Canada a trebuit sa ne mutam, apartamentul care fusese inchiriat pentru noi fiind destul de scump pentru buzunarele noastre. Ne-am mutat intr-un apartament cu 2 dormitoare, ca mai apoi sa ne mutam la unu cu un dormitor – chirie si cheltuieli cu utilitati mai mici (aprox. $650 pe luna). Dupa ce ne-am pus si noi la casa noastra am inceput cautarile unui loc de munca. Mai intai mi-am adaptat CVul  cerintelor canadiene. In Canada resume-ul (ca asa se numeste aici) nu are voie sa contina nimic legat de varsta, sex, nationalitate pentru a se elimina discriminarile. Personal mi s-a parut un pic ciudat; nu e mare lucru sa iti dai seama de toate astea doar uitandu-te la nume, data absolvirii liceului sau facultatii. Apropo de discriminare, la un targ de joburi mi s-a spus ca numele meu ar putea sa imi creeze probleme in gasirea unui job. Multi ar da resume-ul meu la o parte doar pentru ca am un nume greu de pronuntat, clar de emigrant si care ar indica faptul ca nu stiu engleza. Nu m-am lasat insa descurajata de aceste comentarii si dupa 6 luni de aplicat intens, batut la usi, sunat la firme si incercat dezvoltarea networkingului in oras am reusit sa gasesc un job similar cu ce faceam in Romania. Pentru aceasta pozitie am aplicat on line, am cautat manageri din departamentul cu pricina si le-am trimis email cu resume-ul si scrisoarea de intentie, si de asemenea am incercat sa contactez telefonic departamentul de HR. A fost destul de greu pana am ajuns sa am un interviu face to face cu ei. A durat mai mult sa ajung la ei decat procesul de recrutare. Am fost angajata in mai putin de o saptamana.

In perioada in care nu am lucrat am facut voluntariat la o organizatie pentru emigranti si refugiati. Am fost asistent profesor de engleza si am lucrat cu refugiati. A fost cel mai frumos job pe care l-am avut vreodata. Nu cred ca am mai simtit asa o stare de implinire si bucurie ca atunci. Unii dintre refugiati nici nu stiau sa scrie. Le predam alfabetul, faceam cu ei bastonase si ii invatam sa citeasca. Cu ei fiecare zi era o lectie de viata atat pentru ei cat si pentru mine. Ce povesti am auzit de la ei despre viata pe care o aveau inainte sa fie adusi in Canada – razboi, foamete, batai, violuri. Dupa ce le asculti povestile iti dai seama cat de norocos esti ca ai viata pe care o ai si te rusinezi ca de dimineata te plangeai ca-i prea dimineata ca sa te ridici din pat.

Primul nostru Craciun l-am petrecut in noua noastra casa, bineinteles cu mancare traditional romaneasca, iar de revelion am fost la New York. Asta era una din marile mele dorinte – la trecerea dintre ani sa fiu in Times Square. A fost frumos, dar nu tocmai cum se vede la televizor. Pe 31 decembrie in Times Square, lumea isi punea cortul inca de dimineata pentru a-si rezerva un loc mai bun pentru marea petrecere de revelion. Eu nici nu am vrut sa aud de stat atatea ore doar pentru a fi in prima linie. Dupa ce ne-am plimbat toata ziua, pe la 5 am zis sa o luam si noi spre piata sa vedem cu stau lucrurile. Nebunie ! Lume multa, politie la fel de multa, strazi inchise pentru a nu se supra aglomera piata. Dupa vreo 30 de minute de alergat am reusit sa intram si noi pe o strada care ducea spre piata. Am stat 6 ore in multime (aglomeratie ca in autobuzul 300 din Bucuresti ) ca sa asteptam ridicarea globului. Cum muzica de la spectacol nu se auzea (in piata era mare show – Lady Gaga, Justin ala micu’ si multi altii) am decis sa ne uitam la Star Trek. Sotul meu venise echipat cu PlayStation si avea doar Star Trek pe el. Pe la 8-9 am vrut sa merg la toaleta, prost moment va spun. De iesit din multime nu se putea, baruri/magazine toate inchise. Am asteptat ! A fost cea mai lunga asteptare din viata mea si nu cred ca mi-am dorit vreodata sa vina Anul Nou mai repede. Dupa marea numaratoare de la 12 noaptea toata lumea a parasit piata, iar showul s-a incheiat.

Din ianuarie 2012 viata noastra a intrat in linie dreapta – job-casa-vacanta. Parca fata de viata din Romania avem ceva mai mult timp liber si reusim sa mai facem si alte activitati pe langa munca. Partea grea in Canada, pentru mine cel putin, e legata de lipsa prietenilor buni din tara si mai ales a familiei. Desi vorbim cu ei saptamanal, golul din inima e tot acolo. Imi amintesc cu durere cand bunicul meu a decedat, iar mama plangea de partea cealalta a ecranului. Nu am putut sa o imbratisez. De multe ori cuvintele nu sunt suficiente pentru a alina durerea celuilalt.

In Romania am fost anul trecut in august. A fost frumos! Ne-am simtit tare bine cu ai nostri – familie, prieteni. Nu ne-am simtit instrainati, cum ne ziceau alti emigranti mai cu vechime din Canada. Parca nu ne vazusem de o luna.

Alte aventuri in Canada pe scurt  :

  • apartamentele de aici sunt de carton. Se aude tot prin pereti si mai ales prin tavan. Uneori ai senzatia ca e cineva in casa, asa de clar se aude. Cate nopti nedormite de la un mic scartait de la podea
  • marijuana it’s a big thing here! Peste tot ii simti mirosul. La bloc se simte ca mirosul de mancare de la vecina din Romania  Apropo de droguri, chiar deasupra noastra au stat niste traficanti. Pe timp de iarna au fost linistiti, nu ne-au trezit suspiciuni, insa cum a dat caldura au incepu sa aiba multi vizitatori, ultimii fiind de la politie spre ghinionul lor.
  • doctorii pe aici sunt greu de gasit. Sistemul medical e bine pus la punct – spitale curate, totul gratuit, insa putini medici. Pentru o programare la specialist poti astepta si 3 luni. De cand sunt aici am fost o singura data la doctor si nu pot spune ca am fost tratata mai bine ca in Romania. Doctorita a fost destul de grabita si nu mi-a dat o solutie clara la problema pe care o aveam. Tot la google si la farmacist am ajuns pentu a ma trata. Noroc ca nu era ceva foarte grav.
  • Vremea – iarna frig, ger si ninge mult. Anul asta am invatat sa dau la lopata . Munca grea nu gluma pentru oraseanca de mine. Aici cand vine furtuna se anunta la radio, TV si toata lumea sta in casa pana se termina. Nici macar masinile de deszapezit nu ies pana nu se termina de cernit norii.

Trebuie sa va spun ca oamenii pe aici sunt minunati – zambitori, saritori si politicosi. Chiar am avut o experienta frumoasa inca din prima luna de Canada. Cand ne-am mutat dintr-un apartament intr-altul am fost ajutati de un canadian, care ne-a imprumutat truck-ul lui sa ne caram mobile si bagajele fara sa ne ceara nimic in schimb. Oferta lui a venit la foarte putin timp dupa ce l-am cunoscut. Era proprietarul unui apartament pe care am vrut sa-l inchiriem. Desi nu am facut-o pana la urma, canadianul tot ne-a ajutat si ne-a invitat si la prima noastra petrecere canadiana. Apropo de acesta petrecere – eu, domnita de mine, m-am imbracat mai asa de fite – mi-am luat un top mai dragut, iar sotului i-am dat chiar o camasuta simpatica. Cand am ajuns la petrecere, ce sa vezi, party-ul se tinea afara, in spatele casei, care de fapt era in padure. Lumea era imbracata si incaltata comod, mai mult de camping decat de party. Pana la lasarea intunericului m-au ciuruit tantarii prin topul meu minunat. Noroc ca am ales sa merg in cizme si nu in pantofii mei cu toc subtire, ca nu prea stiu cum ma descurcam cu iarba si namolul. De atunci am adoptat stilul comod – tenisii sunt nelipsitit, iar machiajul incerc sa il tin sub control.

Inchei prin a va multumi ca mi-ati citit povestea si a va ura spor la cat mai multe experiente internationale !!!

 

Hai sa vedem daca putem sa strangem pentru Alina multe comentarii despre povestea ei! Eu zic ca a povestit foarte frumos, nu?

 

10 thoughts on “The true experience of living in another country! Part 3

  1. raluca says:

    frumos Alina excelent scris, esti o persoana f speciala si sensibila, meriti tot ce-i mai bun

  2. Alina says:

    Multumesc!

  3. Daniel says:

    Frumos povestit ! Pentur cateva minute, parca eram in Moncton ! :) Mult succes va doresc !

  4. Katy says:

    Ati fost norocosi ca ati avut un inceput previzibil, desi stiu ca norocul, asa cum sumar sintetizez eu, are in spate ani buni de munca si e bine meritat. Va doresc sa treceti cat mai lin prin lungul proces de adaptare.

  5. ValiOte says:

    De cand se zvoneste ca se desfiinteaza loteria vizelor, ma gandesc ca singura sansa de a emigra este ca sotul sa prinda un contract bun undeva “afara”. Dar asta este dorinta mea, el incepe sa aprecieze din ce in ce mai mult Romania asa cum e ea. Acum ca am citit povestea ta, as alege in continuare sa emigrez, daca sotul ar citi povestea ta, ar zice ca suntem norocosi cu viata noastra din Romania, ca nu stim sa apreciem ce ne ofera tara noastra si ca totul depinde de noi sa ducem o viata frumoasa oriunde am trai, ” bine ca nu ne-am nascut in Somalia”, cum ar zice el. Intr-un fel, are dreptate, dar eu raman cu setea de a descoperi si altceva, de a trai si altceva, de a experimenta, de a trai printre oameni minunati asa cum i-ai descris tu.
    Felicitari pentru jobul bun pe care l-ai gasit. Si eu am o fosta colega de serviciu care s-a mutat in Canada acum 2 ani. Dupa 6 luni de voluntariat si multe cautari , a reusit sa se angajeze pe acelasi post ca in Romania. Chiar daca e destul de greu, mi-ai confirmat inca o data ca se poate.
    Mult succes si sa traiti “bine”, cum ar zice o persoana importanta :)!

  6. Carmen says:

    Un blog interesant despre viata de zi cu zi in Canada al unei familii de romani:
    http://meellla.wordpress.com/

  7. Semida says:

    Foarte frumos….o adevarata lectura….inca o poveste de viata care dovedeste ca :,,daca vrei cu adevarat se poate”, binenteles si soarta isi are locul ei !

  8. irina says:

    Felicitari. Sunteti niste curajosi.

  9. Florin says:

    Dupa mai bine de 3 ani de Canada, cum percepeti acum viata din Romania?V-ati reintoarce definitiv in Romania?
    Care ar fi plusurile si minusurile pe care le ofera in acest moment societatea canadiana, in special cea din provincia Ontario versus Romania?Multumesc frumos, anticipat, pentru raspuns.
    Va doresc mult noroc in continuare.

  10. Alina says:

    Buna Florin,
    Abia acum am vazut comentariul tau. Intre timp am facut si un bebe :) si timpul liber a cam disparut :). Nu pot spune mai nimic de Ontario pt ca nu am locuit acolo. Am prieteni care stau in Toronto, unii sunt multumita, altii ffff dezamagiti. Depinde foarte mult de ce ai in Romania si ce reusesti sa faci in Canada si ce esti dispus sa faci aici.
    Eu nu m-as intoarce momentan in Romania, dar as vrea mai aproape de casa. Dorul ma omoara!!!! E greu departe de cei dragi, mai ales acum ca a venit si bebele in viata noastra.
    Plusurile aici – clar o viata cu ceva mai putine griji
    Minusuri – dorul
    Asta asa in mare…sunt multe de spus.
    Numai bine!

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *