The true experience of living in another country! Part 2

Revin la voi cu o alta poveste, cel putin atat de interesanta ca si cea anterioara spusa de Katy si Petrisor. Daca ar fi sa descriu povestea aceasta … ea imi inspira un cockail de locuri in care prietena mea Catrinel a trait…de la batranul continent, pana in indepartatul Hawaii si lumea araba. Suna foarte interesant, nu? Inca nu stiti nimic! 

Pana ca povestea sa inceapa as vrea sa va mai spun doar ca acum cateva saptamani in urma (sa fie 2 sau 3 – timpul pentru mine trece atat de rapid, ca nu mai stiu exact ce si cum) Catrinel a fost aici in vacanta si am putut sa depanam amintiri din facultate, caci primii doi ani de studentie i-am petrecut impreuna…urmand ca apoi fiecare sa isi continue drumul pe alte specializari. Ea turism, eu comert. Dar sa lasam povestea sa curga in cele de mai jos!

 

Puterea de a lua de la capat …

Din 2004 pana azi m-am mutat din Romania de cateva ori, deja. De fiecare data am plecat catre o tinta neclara, cu o adresa sau un numar de telefon in buzunar si doua valize.  Din casa in casa, intr-un fel sau  altul, ma mut cam in fiecare an, nu de voie, nu de nevoie, ci pentru ca astea sunt circumstantele. A! da, si am un apartament in Bucuresti pe care l-am decorat dupa gustul meu si care ma asteapta de cate ori aterizeaza avionul pe Otopeni. Acolo este pentru mine “acasa”.

 

Episodul I – 2004 NY

M-am mutat pentru prima data din Romania prin intermediul programului “Work and Travel” direct la New York – cu adresa campusului universitatii Columbia unde aveam sa dorm pentru o noapte si numarul de telefon al angajatorului in buzunar.

Am fost norocoasa. Am plecat in acelasi zbor si am petrecut primele clipe in New York cu sora si doua prietene de ale mele. Impreuna am asteptat cu suspans turbulentele peste Atlantic, am jucat carti si am ras, atat de mult, incat insotitoarele de bord credeau ca suntem toate surori. Devenisem prioriteatea echipajului cand se serveau mancarea sau bauturile. Am respirat impreuna aerul newyorkez, am baut cate o margarita la Nacho’s Mama in Manhattan, am dormit o noapte scurta in campusul univesitatii Columbia care ne-a rapit inima, iar a doua zi am luat trenurile in directii diferite, nu inainte de a ne despartii cu zambetul pe buze si pline de incredere. In final toate ne-am intors intregi, dupa o vara nebuneasca, ce ne-a schimbat perspectiva asupra vietii pe care o traiam si pe care aveam sa o traim diferit din acel moment.

Eu am vandut racoritoare pe boardwalk-ul de pe plaja, in Long Island, NY, pentru un angajator care ar fi facut mandri teparii romani. Omul angaja in fiecare vara 10 est europence alaturi de angajatii lui sezonieri, americani. Platea salariile sub pretul pietii si se astepta sa lucram cat mai multe ore peste program, cand trebuia sa refacem stocurile. Oferea spre cazare o casa goala pe care o subinchiria angajatilor ce nu stiau mare lucru despre drepturile lor in America.

E lesne de inteles, ca dupa trei saptamani am organizat o “revolutie” si ne-am dat demisia in masa, lasandu-l pe tepar fara angajati fix in weekendul de 4 Iulie!

Nu ma intelegeti gresit! A fost una dintre cele mai bune experiente din viata mea! Dupa doua saptamani am inceput sa vorbesc engleza la fel de repede ca romana, mi-am imbogatit vocabularul si am invatat primele lectii de civilizatie americana. Trainid cu zece fete din tari diferite am decis ca bucataria sa fie ground zero – de cate ori intra una in camera si nu intelegea ce vorbim, schimbam instant conversatia in engleza. Asa am legat o relatie sincera si am ramas prietene pana azi. Lucrand pe boardwalk am devenit posesoarea unui bronz de invidiat, m-am imprietenit cu salvamarii si ei studenti de varsta noastra, si l-am descoperit pe Jack Johnson.

Dupa ce l-am parasit pe tepar, toate ne-am descurcat mult mai bine. Eu si sor’mea am dat piept pentru prima data cu teoria celor sase grade de separatie – am intalnit o romanca stabilita in America, cu care am descoperit ca aveam in comun o groaza de cunostinte in Romania si care crescuse la 10km distanta de noi, dar pe care a trebuit sa o intalnim la New York, intr-un dintre cele mai dificile momente din viata noastra. Ea si sotul ei american au fost primii oameni din viata, exceptand parintii, care ne-au ajutat neconditionat. Ne-au luat la ei, ne-au imbarbatat, ne-au dat un sfat si ne-au indreptat catre firmele care ne-ar fi angajat. In prima zi de incercari amandoua am primit cate un post si ne-am negociat salariu cu 30% mai mare fata de norma pietii.

 

Episodul II – 2004 Paris, Franta

In toamna, proaspat intoarsa din SUA, m-am mutat la Paris, Franta. Obtinusem o bursa Erasmus pentru ultimul an de facultate, dar nicio stire despre cazare…  Asa ca m-am imbarcat in autobuzul Eurolines Bucuresti-Paris (one way) intr-o dimineata foarte devreme, pentru o cursa lunga de trei zile. (!) Ultima de acest gen! de atunci sunt un mare fan al zborului cu avionul si il prefer in locul oricarui alt mod de transport.

In buzunar aveam adresa scolii la care urma sa studiez si numarul de telefon al unui student roman. Cat fusesem in America pe vara, mama avusese tema sa imi gaseasca cazare la Paris. N-a avut mare success, pana in ultimul weekend, cand plecand dintr-un hotel din Venus, a reintalnit o fosta colega de facultate, cu care nu se mai vazuse din facultate.  Colega avea o fata care tocmai fusese la Paris la niste fosti colegi care inca studiau la Sorbona. Recte – numarul de telefon!

Vecina de scaun din autobuz plecase si mai slab organizata. Pana la Paris mi-a devenit prietena si colega de camera pentru anul in cauza. Ea se pricepea cu franceza (studiase la SELS in franceza), eu cu logistica. Baiatul cu numarul de telefon ne astepta in Choisy le Roy – o suburbie a Parisului. Dupa trei zile, am ajuns la statia Gallieni, in Paris. De acolo am navigat metroul parizian pana la St Michel  si mai departe RER-ul catre suburbie. La el am stat o luna, pana cand proprietara a decis ca nu vrea sa ne ia in chirie. Asa ca in saptamana in care trebuia sa fim literalmente date afara in strada si cand nivelul disperarii atingea cote alarmante, colega mea fluenta in franceza a dat un show de zile mari la depratamentul de cazari. Cantand la coarda sensibila a discriminarii bunilor studenti romani, care pe merite au castigat o bursa si carora nu li se da dreptul la studiu in Franta, fiindca nu au unde pune capul pe perna, am obtinut o camera mica cu baia si bucataria la capatul holului, in cel mai pitoresc campus de la 1938 incoace – Cité Universitaire. Restul e istorie: trai de caminar, colegi de prin toate colturile lumii, prietenii ce dureaza inca peste ani, lectii de cultura franceza unde am invatat sa apreciez vinul de Bordeaux, profesori ce mi-au dat cele mai bune lectii de viata si care m-au incurajat sa imi continui studiile, in America.

 

Episodul III – 2006 Honolulu, Hawai’i

Dupa un an de esecuri in campul muncii romanesc si interminabile procese de aplicare la universitati din strainatate, am fost acceptata la un program de master al universitatii din Hawai’i in Honolulu.

Cum destinatia finala se afla la exact 12 zone temporare distanta de Bucuresti, fix pe partea cealalta a mapomondului, drept pentru care urma sa ma imbarc in cea mai lunga calatorie cu avionul in care fusesem pana atunci, am luat masuri de imbarbatare. Remediul l-am gasit pe Dicovery Channel si se numeste “Minutes to Disaster”. Timp de o luna am urmarit cu sufletul la gura cum unii oameni au supravietuit accidentelor aeriene, cum si-au stapanit calmul si care este sirul logic al reactiilor pasagerilor in cazuri extreme. Asa am invatat sa ma impac cu gandul ca o data ce pasesc intr-un avion imi pun benevol viata in mainile pilotilor si ale inginerilor ce si-au dat acordul ca aceasta ambarcatiune sa plece de la sol. Din acel moment am hotarat sa ma bucur de fiecare zbor cu toate facilitatile lui si sa las deoparte stresul inutil ce il aduce contemplarea propriei pieriri.

Experienta obtinerea vizei de student F1 a fost ca o briza. Scrisoarea de acceptare la orice universitate americana, arata ca un loz castigator. Nu imi amintesc sa fi stat foarte mult de vorba cu agentul consular. Cu toate ca venisem pregatita cu un dosar destul de consistent, singura hartie care l-a interest a fost cea cu antetul universitatii din Hawai’i, ce atesta faptul ca voi studia in SUA pentru urmatorii doi ani.

Biletul de avion a fost luat cu mare grija: data de plecare imediat dupa Craciun, cea mai lunga escala posibila in Londra, o saptamana in New York pentru anul nou, si segmentul urmator fix cu o zi – doua inainte de a incepe scoala, in ianuarie (semestrul de primavara).

In aeroport, inaintea calatoriei vietii, am expediat-o pe sor’mea cu un zbor dis de dimineata catre o petrecere de Revelion, ramanand cu mama si cu tata, care se miscau ingrijorati de pe un picior pe altul. La scurt timp au venit sa imi ureze drum bun doi amici – asa ca mama nu a avut prea mult timp sa planga; mai putin atunci cand ne-am asezat la coada la pasapoarte si a realizat ca this is it!

Prima oprire: Londra. Nu prea s-a vazut mare branza prin hublou, insa pilotii ne-au tinut mai tot timpul la current cu evolutia rutei: Bucuresti-Budapesta-Praga-Germania-Belgia-UK. Escala avea 8hrs, durata premeditata in speranta ca voi putea sa vizitez orasul. Ma interesasem in prealabil la ambasada din Bucuresti si British Airways de o viza de tranzit sau de turist. Evident am fost asigurata ca atata timp cat am un bilet pentru segmentul urmator de zbor nu voi avea probleme… Ei, nu?! Cu toate ca avusesem tot timpul si resursele din lume ca sa obtin viza respectiva, si fusesem asigurata ca nu e nevoie, in fata ghiseului din aeroport mi s-a zis NU. Nu mi s-a permis sa intru in Anglia. Nu a contat nici un argument – ca aveam bani cat sa nu cersesc, ca aveam viza de SUA in pasaport, ca aveam cartea de imbarcare pentru zborul de NY… nada! Aia de la ghiseul de Imigrari mi-ar fi dat voie, dar a trebuit sa intrebe un superior. Un idiot care a zis pur si simplu NU.  De ce? Pentru ca in trei zile romanii aveau sa inceapa a circula liber in UK, doar cu ID-ul (Romania intra in UE)…!!!

Ma rog! Aici lista nervilor e foarte lunga, dar refuz sa ma mai gandesc. Nu m-a deranjat faptul ca am stat 8hrs in nenorocitul ala de LHR (Heathrow), ci faptul ca am fost discriminata pe fata, pe motiv ca sunt ROMANCA.

NY: Spre deosebire de LHR, in JFK am reusit sa trec cat se poate de repede de Immigrations, sa-mi iau stampilele in pasaport si Bye!Bye! Bagajele erau deja pe banda – no stress! Si cand sa ies pe ultima usa, in sfarsit, o namila neagra foarte joviala observa inelul meu cu „the big apple”. Welcome to USA!

O saptamana am petrecut-o cu prieteni buni, printre rasete, pahare de vin si plimbari in frigul newyorkez, iar dupa anul nou m-am imbaracat pentru calatoria transamericana. 12am: gata bagajele! aranjate, inchise, cantarite (50lbs); 12-3am: somnul de frumusete; 4am: shuttle catre Aeroportul Newark, NJ, nu inainte de a da un ultim tur nocturn de Manhattan; 7am: zborul US Airlines catre Las Vegas.

Vegas? L-am vazut mai mult din avion. Insa ce am vazut clar si m-a impresionat a fost MGM-ul, ce atunci era cel mai mare hotel din lume ~ 5000 de camere!

Maui: Tocmai decolasem si asteptam ca dupa muntii aia arizi ai Marelui Canion sa pot vedea si eu LA-ul, San Francisco,… cand colo, brusc, m-am trezit desupra Pacificului! si 6hrs mai tarziu in aeroprotul din Maui unde miroasea a vara!!! Aeroportul din Lihue nici macar nu are geamuri. Peste tot sunt palmieri, adie briza – deci nu e sufocant. Cel mai tare mi-au placut Craciunitele plantate in aceleasi ghivece cu palmierii.

Next stop: Honolulu. Dupa un alt zbor de 30 minute am ajuns la capatul drumului. Sa inceapa celalalt! Cercetarea mea despre cazare in Honolulu a avut din nou o finalitate incerta. Am sfarsit din nou intr-un oras strain cu o adresa in buzunar – cea a unui hostel din Waikiki, unde aveam sa locuiesc pentru o saptamana, plus promisiunea reprezentantului unui grup religios de a ma intampina la aeroport si de a ma transporta gratis la destinatia unde aveam sa dorm in acea noapte. A fost super ideea sa ma astepte cineva. Te simti ca nu esti chiar al nimanui, la captul lumii. Joy si inca cativa studenti aveau sa se ocupe de internationalii de la UH si tot ei aveau sa fie promotorii intregului meu grup de prieteni studenti internationali.

 

Episodul IV – 2009 San Diego, CA

Cu toate ca am absolvit programul de master cu toate onorurile si laudele celor dragi, m-am trezit proaspat absolvent de scoli inalte, in plina criza economica. Realizasem deja ca ma aflam intr-un lant de insule tropicale, cu o situatie economica precara, ce abia reusea sa sustina populatia locala sub limitele alarmante ale somajului. Drept pentru care am inteles ca nu voi reusi sa imi incep o cariera pe baza propriilor puteri, inainte ca toate vizele sa imi expire. Asa ca am decis sa ma mut pe continent, dupa criteriul temperaturii si al potentialului turistic. Dupa o analiza scurta a candidatelor de pe Coasta de Vest, orasul ce urma sa imi fie casa s-a dovedit a fi San Diego.

Am vandut pe craigslist.com tot ce se putea, am donat mobilierul unor colegi proaspat casatoriti, iar restul am impachetat in limita oferita de Hawaiian Airlines si cu un bilet one way am zburat din nou peste ocean. M-am mutat in San Diego fara casa, fara job, fara prieteni, insa cu promisiunea unei prietene, de-ale unei prietene, putin hippy si fara telefon mobil personal ca ma va astepta la aeroport si imi va oferi cazare in regimul Couch Surfing. Cu optimismul in suflet am intalnit-o pe fata si ne-am placut instant, mai ales din cauza bunavointei ei debordante. Doua saptamani mai tarziu, ea si colega ei de apartament m-au ajutat sa ma mut in noul meu apartament din carierul Gaslamp, donandu-mi si patul pe care il folosisem cat le fusesem musafir, iar ele au plecat intr-o vacanta de trei luni in Brazilia, tot in stilul Couch Surfing. Patru luni mai tarziu, dupa ce am aplicat la un sir nesfarsit de joburi, dupa ce am fost la o serie de interviuri fara success, dupa ce disperarea parea sa ajunga la cote alarmante, din nou (!), si dupa ce am retras ultimii bani de pe card pentru a plati chiria in luna respectiva, am fost in sfarsit angajata. Am inceput o experienta noua ce parea sa fie cat de cat lineara si pe o coasta ascendenta, in ceea ce priveste cariera.

 

Episodul V – 2011 Dubai, UAE

Tot din cauza crizei, hotelul la care lucram in San Diego s-a inchis, inainte de a-mi incepe demersurile pentru actele de stabilire in SUA. Am adunat din nou tot ce aveam si m-am intors acasa, la Bucuresti. In minte imi fierbeau tot felul de proiecte si incercam sa pun cap la cap tot ce invatasem pana atunci pentru a produce ceva ce imi putea oferi un scop personal si apreciat din punct de vedere social. Intre timp completam, fara success, in medie, 30 de aplicatii pe zi, pentru joburi in orice tara unde as fi putut sa vorbesc limba. Cu un gust amar am realizat ca masterul meu si tot efortul depus in ultimii ani nu se justifica inca, din punct de vedere al carierei. Toate masurile ce pareau a fi luate corect pentru o cariera de succes, nu dadusera rezultatele asteptate. Deja cei dragi ma priveau cu grija sporita pe masura ce treceau zilele, saptamanile si lunile, in care eu inca nu incepeam sa lucrez. Presiunea celor din jur este intotdeauna cea mai grea de suportat atunci cand incerci sa li te impotrivesti…

Metoda de imbarbatare de data aceasta, am gasit-o in reinnoirea relatiilor cu vechi prieteni din copilarie, liceu si facultate, pe care i-am descoperit avand aceleasi valori ce ne-au unit in trecut si care, spre marea mea bucurie, nu s-au alterat peste ani. Timp de un an, am participat la toate nuntile, botezurile, zilele de nastere si onomasticile la care am fost invitata, incarcandu-ma cu energia unor oameni cu adevarat dragi si a prieteniei lor dupa care tanjisem peste hotare.

Pe 8 Martie, o duminica (ca asa e la arabi), m-am prezentat la interviul care avea sa ma duca in Dubai. Jobul l-am obtinut prin intermediul unei firme de recrutare romanesti, care la prima vedere parea destul de precara. Insa cum riscul nu era prea mare – as fi pierdut doar niste bani, taxa de recrutare – mi l-am asumat.

In ziua respectiva s-au aliniat toate planetele, am intalnit omul potrivit la momentul potrivit, cumva cele sase grade de separatie au fost mai aproape, si poate Dumnezeu mi-a zambit, fiindca am fost acceptata pe loc. Persoana care m-a intervievat lucrase in urma cu cativa ani in Hawai’i si a fost in stare sa aprecieze experienta mea practica, cunoscand proprietatile cu care lucrasem. In sfarsit, masterul meu avea valoare, iar eu ma mutam catre viata de expat.

In calitate de expat, atunci cand te muti intr-o tara straina, trebuie doar sa decizi ce pui in valize. Din momentul in care am semnat contractul, firma de recrutare nu s-a mai implicat. Angajatorul s-a ocupat de security clearance, a obtinut viza si a cumparat biletul de avion (one way). Odata ajunsa in aeroport, am fost preluata de un sofer si dusa la noul meu apartament, ce de fapt apartine companiei. Chiar daca a trebuit pentru o vreme sa impart apartamentul cu alte fete (case mixte sunt acceptate doar daca cuplul e casatorit cu acte in regula), am simtit ca m-am mutat intr-o casa de om: aer conditionat, bucatarie dotata cu de toate – de la masina de spalat la oale si furculite, asternuturi pe pat si prosoape, iar pe noptiera un pachet cu ceva snacks-uri pentru si indicatii pentru primele zile pana m-am dezmeticit.

In urmatoarea duminica (ca asa e la arabi), am inceput programul de orientare. Se intampla acum doi ani…

Catri 

13 thoughts on “The true experience of living in another country! Part 2

  1. Denisa says:

    Buna Catri, te invidiez, cred ca nicio școala din lume nu avea sa iti aducă atâta informație, educație si experiența cât ți-au adus aceste “plimbari” prin viața si prin lumea asta larga…. Iti doresc numai bine si multumesc pentru poveste!

  2. adina says:

    Wow!!! Impresionant! Un copil care a avut forta sa treaca prin atatea suisuri si coborasuri nu poate fi decat de admirat! Bravo si mult succes in continuare!

  3. ValiOte says:

    si mie mi s-a parut ca o poveste… pauza mea de relaxare

  4. Katy says:

    Imi place stilul tau aventurier, Catri. Am ras cu lacrimi cand am citit despre emisiunea “Minutes to disaster”. Imi amintesc ca mama se imbarbata cu ea cu cateva saptamani inainte de plecarea noastra si imi amintesc oftatul ei ca si cum ar fi fost azi dimineata…
    Sfarsitul povestii mi s-a parut nedrept de abrupt. As fi vrut sa citesc mai mult si despre ultimii doi ani. Dar e dreptul tau sa dezvalui cat te simti tu confortabil s-o faci.
    As avea o intrebare: ce site-uri de recrutare ai folosit in perioada in care aplicai cu disperare pentru joburin internationale?

    Multumesc,
    Katy

  5. Am sa o scuz eu pe Catrinel pentru faptul ca nu este activa aici. Momentan este plecata intr-o mica escapada in Rusia!

  6. Semida says:

    Denisa are dreptate cand spune ca nici o scoala din lume nu putea sa-ti ofere mai multa educatie , experienta si informatie decat “plimbarile” prin viata pe care le-ai avut……numai oameni puternici pot sa reuseasca!

    Ai toata admiratia mea…

  7. Catri says:

    Multumesc. Eu am vrut sa raman in atmosfera blogului in ceea ce priveste acomodarea si sa demonstrez ca se poate sa incepi o viata noua intr-un loc nou si ca nu e neaparat o tragedie. Mergeu s-au gasit oameni care sa dea o mana de ajutor sincer.
    In SUA am descoperit ca cel mai bun site de job-uri e indeed.com pt ca aduna anunturi de pe toate site-urile unde sunt postate, inclusiv direct de pe cele ale companiilor.
    Abia pt ultima experienta am acceptat sa folosesc o firma de recrutare din Romania, fiindca la momentul respectiv imi facea o oferta pe care nu o puteam refuza ;)

  8. Rainbow says:

    Catri, experienta ta se aseamana cu a mea. Si eu am fost in State cu work and travel de doua ori, apoi in ultimul an de facultate am obtinut o bursa erasmus tot la Paris, iar acum locuiesc in tara vecina emiratelor, arabia saudita. imi plac si mie calatoriile extrem de mult. mi-ar placea sa mai vorbesc cu tine prin email daca e ok cu tine.

  9. yuyu says:

    Iti permite viza de student sa te plimbi asa, pe unde vrei tu in US ?

  10. Visa de stundent iti permite sa te duci oriunde vrei tu in US. Cat despre celalat mesaj, imi pare rau pentru tine insa nu va fi publicat. Daca doresti sa iti spui opinia pe blogul meu, am sa te rog sa nu faci jigniri la adresa nimanui. Daca vei respecat aceasta regura simpla, te asigur ca toate mesajele iti vor fi luate in seama. Multumesc!

  11. yuyu says:

    Care universitate din Hawai’i ?

  12. Catri says:

    Orice viza iti permite sa te plimbi in orice stat din SUA, si sa calatoresti in orice tara si sa te intorci in SUA, atat timp cat viza e valabila.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *