miami

Hurricane Irma/Uraganul Irma

Pana aici ne-a fost! Stiam ca la un moment dat avem sa ne confruntam si cu asta, insa nu stiam cand o sa vina acel moment, pana un urma cu cateva saptamani. Inainte de a intra in povestea “Irma”, as vrea sa incep cu faptul ca inaintea Irmei, un alt uragan a facut ravagii anul acesta in zona Huston, Texas. Cu totii urmaream la tv ce distrugeri masive au fost acolo. Si cand, ce sa vezi, la o distanta de poate doua saptamani, se anunta ca un mare urgan se indreapta spre Florida. Imediat ce s-a stiut ca urganul va veni direct in Florida, a inceput isteria, si din cauza faptului ca oamenii au vazut prin ce au trecut oamenii in Huston. Cu o saptamana inainte de a face “touch down” in Florida, deja nu se mai gasea apa in magazine, nu se mai gaseau conserve si nu se mai gaseau butelii de gaz cam in nici un magazin. Si cel mai grav nu se prea mai gasea nici benzina. Trebuia sa stai la cozi imense sa alimentezi, oamenii isi faceau toti plinul la masini, isi umpleau canistrele cu benzina pentru generatoare, era o nebunie totala.

Uraganul Irma se preconiza sa ajunga pe uscat duminica noapte, spre luni. Ce am povestit eu mai sus se intampla cu o saptamana inainte de a atinge uscatul. Toata lumea vuia in stanga si in drepta, cu totii ne pregateam de uragan.

Pot sa spun, lasand orice modestie la o parte, ca ne-am organizat destul de bine. Cu o saptamana inainte, aveam tot ce ne trebuia pentru uragan. Am avut inspiratia sa ne ducem la Whole Foods sa ne facem cumparaturile. Pentru cei ce nu stiu acest magazin, este un magazin asa mai fancy, numai cu produce organice, fara adaos de antibiotice, hormoni si alte minuni de genul. Am ales magazinul asta pentru ca stiam ca nu multa lume are sa se inghesuie acolo si avem sanse sa gasim tot ce ne trebuia. Toti dadeau navala la Waltmart pentru asa ceva. Cand Waltmart-ul era deja golit, noi am gasit tot ce ne trebuia in materie de mancare uscata si apa (multa apa). Luni seara deja aveam si planul de evacuare pregatit, in sensul ca ne rezervasem o camera de hotel in Tennessee. Nu eram la momentul respectiv siguri ca vom pleca, insa l-am rezervat, pentru orice eventualitate.

Joia inainte de uragan, majoritatea companiilor au oprit munca si i-au lasat pe oameni sa se ocupe si sa isi securizeze casele. Intre timp, vestile la televizor nu se anuntau prea bine. Deja de miercuri seara, toate autostrazile erau aproape blocate, din cauza marii evacuarii. Se anunta ca acest uragan are sa fie mai rau ca Wilma. Noi nu am fost aici cand Wilma a lovit, insa prietenii nostri ne-au povestit si nu era de bine. Se preconiza ca o sa loveasca Florida cu vanturi de aproximativ 300 km/ora constant. Si nu e ca si cum aceste vanturi puterinice ar disparea intr-o ora. Nici decum! Te toaca asa pentru ore bune, chiar si o zi, cum de fapt a fost cazul Irmei.

Joi, fiind liberi de la munca am inceput sa lucram pe langa casa si sa o securizam. Am pus obloanele pe geamuri, am mutat toata mobila de exterior inauntru, am demontat pana si ventilatorul din tavanul de afara (ne-a fost tare frica ca o sa ni-l zboare, si nu de alta, abia il cumparasem). Tot in aceasta zi, vorbind cu vecinii, acestia ne-au sfatuit ca daca vrem sa evacuam Florida, atunci nu trebuie sa lasam calatoria pe ultima suta de metrii, existand posibilitatea ca din cauza traficulul infernal, sa ne prinda uraganul pe autostrada si nimeni nu vrea sa experimenteze asta. Asa ca, intre timp, am mai rezervat inca un hotel, de data aceata in Georgia, zona Atlanta, care sa ne fie adapost pana la hotelul in Tennessee (acesta din urma fiind rezervat numai de duminica, iar in final ne-am decis sa plecam joi seara, deci aveam nevoie de cazare intre timp). Nu va mai spun ca toate hotelurile in nordul Floridei erau deja pline, nu am mai gasit nimic liber. Am incercat Atlanta, nu mai era nimic disponibil (cel putin, nu la un pret decent). De aceea am ales Athens (un orasel universitar la vreo ora si jumatate de Atlanta). Mai tarziu aveam sa descoperim ce decizie buna am facut ca am ales acest mic orasel.

Joi seara am facut decizia finala. Plecam si lasam casa in urma. Speram sa o gasim cu bine la intoarcere. Speram sa mai gasim cei patru pereti si un acoperis deasupra capului.

Pornim la drum. In mod normal, din South Florida pana in zona Atlanta ar trebuie sa ajungi in 10 ore, in conditii normale. Noi am facut 16 ore pe drum, in conditiile in care toata Georgia am facut-o pe drumuri de tara, autostrazile fiind practic blocate de atata trafic. Am plecat la ora 8.30 seara de acasa si am ajuns la ora 12 ziua in Athens, ziua urmatoare.

Daca despre Florida stiam cum arata, Georgia nu o mai vazusem niciodata. Mi-a lasat asa o impresie ca este o Romanie rurala. Dupa cum am mai spus, am mers numai pe drumuri de tara unde vezi pe ici pe colo cate o casa cu un mare pamant imprejur sau paduri. Ca si casele la munte, care sunt foarte rasfirate. Primul oras pe care l-am intalnit in Georgia a fost Athens, orasul unde am facut prima oprire.

Vineri am ajuns in Athens. Am facut check in la hotel si am plecat sa exloatam orasul. O minunatie de oras am gasit. Tot orasul era un centru universitar. Cladirile erau asa de diferite de Florida, aveau acel look de caramida, iti dadea impresia de cladiri solide si sanatoase. Peste tot intalneai case de fraternitati/suroritati, cum numai in filme am mai vazut. Toti oamenii pe strada erau tineri, toti studenti.

Am pierdut toata ziua prin oras, desi eram dedormiti de mai bine de 36 ore. Adrenalina si gandurile ne tineau treji. Eram ca niste roboti ce monitorizau uraganul in continuu. Seara ne-am pus la bar si am preluat controlul tv-ului de acolo. Stirile pentru prima oara, in acea saptamana, aratau un pic mai bine. Cuba ne salvase intr-un fel, iar din cauza Cubei, uraganul lovea Florida, insa partea de vest a ei. Asta nu insemna ca eram in afara pericolului. Insemna doar ca nu are sa fie asa de rau pe cat ne asteptam. Puteam, pentru prima oara, sa respiram si noi un pic si sa mai lasam un pic grijile la o parte.

Dupa o noapte de somn bine meritata, sambata am plecat sa vizitam Atlanta, cel mai mare oras din Georgia. Foarte frumos orasul! Zgarie nori, lume pe strada, aglomeratie urbana…a fost o experienta foarte frumoasa. Toata vizita a culminat cu faptul ca am decis sa cautam un sky bar unde sa ne bem amarul (ha ha ha, glumesc! Doar sa ne bucuram de un drink si o priveliste de milioane de dolari). Am sa pun cateva poze de la etajul 72 dar si din Altanta, iar daca vreti sa vedeti mai mult, am pus doua filmulete pe facebook live.

Duminica a venit vremea sa plecam iar la drum, din cauza ca uraganul avea sa ajunga marti si in zona Atlanta. Dupa patru ore de condus si mai la nord am ajuns in Chattanooga, Tennessee. Acasa conditiile meteo se inrautateau vazand cu ochii. Ploaia incepuse, vanturile se inteteau. Prietenii ne tineau la curent cu tot ceea ce se intampla. Duminica noapte ochiul uraganului a facut contact cu solul, in Naples, partea vestica a Floridei. Duminica noapte s-a luat curentul in cele mai multe comunitati de la noi din zona. Vecinul de peste drum ne texteaza sa ne spuna ca nu mai avem curent. Acum ne gandeam ce o sa se intample cu toata carnea din congelator. Degeaba ganduri ne faceam, o furtuna atat de mare, nimeni nu o poate controla.

Duminica si luni noi am vizita Chattanooga. Iar am avut parte de un orasel frumos, la poalele muntelui. Am vizitat o cascada intr-o pestera, numita Ruby Falls, am mers la cina intr-un restaurant get-beget si cel mai frumos loc pe care l-am vazut aici a fost Rock City (daca vreti sa vedeti despre ce este vorba, vedeti aici un filmulet pus de mine pe facebook). Experienta foarte frumoasa. Acasa vanturi puterinice, fara curent. Vanturile au tinut mai bine de 24 ore. Timp in care stai in intuneric, nu ai cum sa parasesti casa, nu ai aer conditionat si nu poti gati nimic (aici totul fiind pe electric) si nici tv sau internet nu exista. Inapoi la basic life.

Marti plecam la dum, spre casa. La ora 9 dimineata suntem imbarcati in masina. Nu se poate aproxima cand vom ajunge acasa. In acel moment aveam foarte multe incertitudini. Vom gasi benzina pe drum sa alimentam, vom gasi copaci pe drumuri, este drumul practicabil si mai presus de orice, oare cat de aglomerat are sa fie drumul de la intorcere, avand in vedere ca a fost una din cele mai mari evacuari pe care Florida le-a avut vreodata. Pe autostrazi vedeai mai multe masini de Florida decat de Georgia. Era o nebunie!

Ne-a luat in jur de 10 ore sa iesim din Georgia. A fost un drum obositor si luuunnng. Traficul a fost infernal. Practic 5 ore petrecute in masina si merse cu viteza melcului, ne arata ca nu facusem progrese mari. Stiti cum e sa conduci ore intregi si sa simti ca te aflii in acelasi loc? E, asa a fost la noi. Undeva spre seara (7-8 seara) ajungem in Florida, Jacksonville. Acum e acum! Oare gasim benzina? Pe drum ne opream si realimentam imediat cand vedeam ca acul scade sub jumatate. Oare de aici inainte vom avea acelasi noroc?

Suntem norocosi si gasim o benzinarie deschisa. Facem plinul si plecam la drum. Stiam ca asta va fi ultimul plin facut pana acasa. Dupa ore bune de condus, la ora 3 dimineata ajungem acasa, dupa mai bine de 19 ore de condus. Totul pare in regula in afara casei, in casa o caldura infernala. Constatam ca aerul conditionat nu merge. Incercam sa il resuscitam, nimic. Okay, maine vom vedea ce se intampla cu el. Dam drumul la ventilatorul in tavan si adormim bustean.

Miercuri dimineata – Incercarea de a resuscita aerul conditionat esueaza. Se aplica planul B. Ne luam bocelcuta si plecam sa ne cazam la prietenii nostrii. In casa, fara aer conditionat, in sudul Floridei poti muri linistit.

Vineri dupa amiaza, in sfarsit, lucrurile intra in normal pentru noi. Compania de aer conditionat vine, ne schimba ambele unitati si in sfarit putem respira linistiti. S-a terminat totul cu bine.

Dupa o doua saptamani de la uragan tot mai sunt niste crengi, pomi smulsi din radacina pe marginea strazii, insa asta-i tot ce a mai ramas ca si dovada ca Irma a existat vreodata.

Am trecut cu bine si peste asta! Dupa mare oboseala si stres, lucurile au intrat in normal. Totul e bine cand se termina cu bine.

Visit from my parents

A sosit si acest moment, moment in care parintii in sfarsit pasesc pe pamant american. Mi-a luat destul de mult sa ii conving, insa pana la urma am reusit. Aceasta a fost si unul din motivele pentru care mi-am dorit sa ma mut in America. Am vrut sa le dau parintilor posibilitatea de a vedea lumea, ce-i drept, doar o mica parte din ea, insa tot e mai bine decat deloc. Ei nici macar nu au visat vreodata vor sa puna piciorul pe pamant american. Cateodata nici nu visezi ce viata iti poate oferi.

La sfarsitul lunii martie ne-am prezentat la aeroport sa ii luam. Am aranjat totul pentru ei, astfel incat sa nu calatoreasca singuri, mai ales fiind prima data. Au avut romani ce i-au insotit atat la dus cat si la intors. Asta i-a ajutat tare mult pe ai mei sa depaseasca emotia drumului lung, al zborului, al mersului in necunoscut, traversatul oceanului, al schimbatului avioanelor.

Experienta cu avionul a fost jumatate si jumatate. Unul din parinti a fost tare incantat de zbor, celalalt mai putin, s-a simtit zguduit tot drumul. Insa nimic grav, nu au avut panica, nu le-a venit sa vomite, doar putin incomfort din cauza turbulentelor.

Ceea ce ma bucur tare mult in privinta zborului, asa cum spuneam, a fost faptul ca au fost insotiti. La intoarcerea in Romania, compania de zbor a avut ceva probleme si au pierdut conectia din Londra, ceea ce a facut sa petreaca peste 9 ore in aeroportul din Londra. Fara ca cineva sa ii ajute, sa isi comande o apa si un sandwich, sa le traduca ce se intampla, sa ii ghideze la alta poarta de imbarcare, le-ar fi fost tare greu si calatoria ar fi devenit foarte stresanta. Mai ales in situatii de acestea, cand planurile de acasa nu se potrivesc cu cele din targ. Si nici roamingul nu a vrut sa le mearga, desi in Romania setasem totul pentru acest lucru.

Au fost oaspetii nostrii ceva un pic mai mult de doua luni de zile, timp in care sper eu ca nu s-au plictisit. Ei asa au zis, ca nu, ca i-am tinut ocupati, insa prin faptul ca nu puteau parasii casa cat noi eram la munca, am putine semne de intrebare daca s-or fi plictisit ori ba. Pentru cei ce se intreaba de ce nu plecau la plimbare in timpul acesta, am sa le spun ca aici distantele din sudul Floridei sunt atat de mari, incat fara masina nu te poti duce nici o paine sa iei. Iti trebuie masina peste tot, transportul in comun fiind aproape inexistent.

In timpul saptamanii cat noi eram la munca, ei si-au facut de lucru prin casa sau pe langa casa. Ne-au ajutat cu multe lucruri gospodaresti si au facut plimbari prin comunitatea in care locuim. Desi avem doua piscine, una chiar la un minut de mers pe jos, mi se pare ca prea putin s-au bucurat de acest privilegiu.

In schimb s-au bucurat tare mult de casa nostra. Le-a placut ca stam intr-un loc frumos, de o liniste deplina, ca nu aud trafic, ca vecinii sunt tare prietenosi si ca fiecare se respecta pe fiecare. Ba mai mult de atat, fiecare vecin a incercat sa intre in vorba cu ei, dar spre dezamagirea tuturor, bariera de limba nu prea le-a permis sa comunice eficient. Comunicarea s-a redus, incet incet, doar la facutul din mana sau la un salut cu mana in sus. Au mai invatat ei pe ici pe colo, cate un cuvant: un hello, un no english, water, chicken si cam atat. :)

Cum tot mai aveam proiecte neterminate cu casa, faptul ca ei s-au oferit sa ne ajute a fost extraordinar. Multe din proiectele de pe lista de asteptare au vazut lumina zilei. Au curatat tot asfaltul cu apa cu presiune (tatalui mei i-a placut la maxim masinaria de apa pe presiune), au curatat si vopsit gardul in spatele casei, au indepartat toata iarba si buruiana de pe proprietatea nostra, pentru a pregati terenul de gazon, au ajutat la punerea gazonului, au ajutat la vopsitul casei pe extrior, au udat in fiecare dimineata toate plantele si toti pomii, au ajutat la plantarea de noi plante pe langa casa. Mama m-a ajutat mult cu munca prin casa, la calcat, la spalat vase, la curatenie in casa. Ce sa mai, astea doua luni cat au stat la noi, ne-au ajutat atat de mult.

In weekenduri insa, alta poveste. Nimeni nu mai statea in casa. Ii suiam pe toti in masina si la plimbare cu totii. Prima vizita a fost in Miami. I-am dus sa vada zgarie norii, sa ii plimbam prin Downtown si am luat brunch la unul din locurile nostre preferate din Brickell Miami, unde practic i-am obligat sa isi comande oua posate (se mai numesc si oua Romanesti), pentru a experimenta un nou mod, mai sanatos, de a savura oua.

Apropo de mancare, i-am dus de asemenea, sa incerce stake, fructe de mare, celebrii burgeri americani, mancare mexicana, bucataria japoneza, i-am dus sa experimenteze degustatul vinurilor, culminand cu faptul ca am poposit la celebrul restaurant a lui Borcea din Miami (care nu e tocmai in Miami, e mai precis in Hollywood, FL) unde si-au satisfacut pofta de mici si bere, ca la mama acasa.

Revenind la locuri vizitate, i-am mai dus prin Fort Lauderdale Beach, prin Las Olas (celebra strada din Fort Lauderdale, plina cu restaurante si magazine de arta), prin West Palm Beach, Miami Beach, Boca Raton, i-am dus in Naples sa vada Golful Mexic. Intr-una din zile am decis ca e cazul sa puna si piciorul in ocean, asa ca am organizat o zi la plaja, pe una din multele plaje floridiene. S-au plimbat cu taxiul de apa, i-am dus prin magazinele nostre preferate, ne-am plimbat cu totii pe faleza, i-am dus sa vada cum se pescuieste in ocean. Si totul a culminat cu o vacanta in vacanta, daca pot spune asa.

Le-am facut o surpriza si am cumparat pentru toti o croaziera de cateva zile in Bahamas, in care sa se poate bucura de serviciile de cinci stele de pe vapor, de apa turqouise din Bahamas, de nenumaratele feluri de mancare de pe vas, de piscina si jacuzzi si de insula virgina a Norvegian Cruise Line. Au fost nemaipomeniti de incantati de vapor. Mamei ii placea sa se uite pe geam si sa vada valurile, li se parea asa de neimaginat un vapor in mijlocul marii,unde cat vedeai cu ochii era numai apa. Si totusi sa fii pe un vapor asa de mare, care are de toate.

Impresiile lor despre America? Au fost tare uimiti de fapul ca toate masinile sunt noi si toate sunt curate. Nu vedeai pic de mizerie pe ele. Strazile erau curate tot timpul, iarba tunsa la nivel, totul ingrijit si organizat. Li s-a mai parut ca americanii nu mananca mult. Ha ha ha! Asta datorita faptului, poate, ca i-am tinut in tot acest timp, numai pe mancare sanatoasa, salate, foarte putina carne (si totusi pentru mine prea multa), pe retete nemai-intalnite la ei (cuscus, dovleac in mancare, quinoa, avocado si nu-mi mai vin acum in minte de ce au mai ramas ei impresionati asupra mancarurilor). In privinta oamenilor, li s-au parut tare politicosi, prietenosi si muncitori. Au simtit ca americanii abordeaza viata dintr-o alta perspectiva. Ca se bucura mai mult de viata, ca sunt mai activi, ca nu conteaza ce varsta ai, viata nu sta in loc, te bucuri de ea, te duci la restaurant, joci la cazino, te duci la cumparaturi, alergi…etc.

Si fiind unul din subiectele mele preferate, nu am cum sa nu il mentionez. I-am dus si la shopping. Atat mie cat si mamei ne place la nebunie aceasta activitate. Lui tata, mai putin, insa nu a avut incotro :). Una din sambetele petrecute impreuna a fost dedicata in totalitate unuia din cele mai mari mall-uri din America. Atat de mare, incat se poate vedea din satelit. Preferatele lor, in materie de magazine, au fost Gap si Old Navy. Pe tata l-am intolit si cu cateva tricouri de la Perry Ellis, asa ceva mai clasic, pe gustul lor. Un alt magazin ce le-a placut, a fost Walmart. Cred ca si-au facut toata garderopa de vara din acest magazin. Tricouri, pantaloni scurti, maieuri, slapi, rochii, cat si mici cadouri pentru cei dragi, la intoarcere.

Nimerindu-se ca in in perioada cat au stat la noi sa fie si Pastele, au viziat si biserica romaneasca, ne-au cunoscut prietenii, am facut peteceri cu ei acasa, cu gratar, voie buna si cu voiosie romaneasca.

Sper din tot sufletul ca au pleacat de la noi cu amintiri placute si ca se vor reintoarce intr-o zi sa ne reviziteze.

Pana atunci, tinem aproape cu ajutorul interntului.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Guess who’s back!

Numai versurile astea imi vin in cap de cand am decis ca este timpul sa reincep sa scriu pe blog:

“Guess who’s back, back again
Shady’s back, tell a friend
Guess who’s back, guess who’s back
Guess who’s back, guess who’s back
……………….

Now this looks like a job for me
So everybody, just follow me!
‘Cause we need a little controversy
‘Cause it feels so empty without me
I said this looks like a job for me
So everybody, just follow me!
‘Cause we need a little controversy
‘Cause it feels so empty without me”- Eminem, Without me.

Sper ca v-am terzit amintiri placute cu melodia aceasta. Cei din generatia mea, stiu prea bine despre ce este vorba. ” :)

Pentru ca a trecut mai bine de un an de zile de cand nu am mai scris, am zis sa fac, asa, un sumar a ceea s-a mai intamplat in viata mea/noastra.

Cred ca cea mai mare realizare din viata noastra de pana acum a fost aceea de a deveni proprietari. Anul trecut (2016) am intrat in grupul proprietarilor de casa. Proprietari, vine vorba, e luata cu imprumut de la banca pe un numar foarte mare de ani, ideea e ca daca totul decurge cum ne-am propus, candva, casa va fi platita si uite asa o sa detinem o proprietate. Investitori in real estate.

Acum procesul de a cumpara o casa aici in US este destul de diferit fata de cel din Romania, in sensul ca aici majoritatea oamenilor lucreaza cu un agent imobiliar. Noi am avut noroc ca unii din prietenii nostrii cei mai buni au propria lor firma imobiliarara si procesul a decurs foarte lin din acest punct de vedere. Apoi cu banca am mai avut un hop, email-uri intre noi si banca, strange toate documentele si uite asta ne-am trezit ca avem o casa.

Am muncit mult sa aducem casa la nivelul ce l-am dorit. Practic a cam trebuit sa distrugem toata casa in interior, ca apoi sa o reconstruim. Aproape nimic din ce a fost, nu seamana cu ce este acum. Totul este facut pe gustul nostru, prin munca noasta si prin ajutorul deplin al prietenilor, Prietenii stiu de ce! Daca cineva se intreaba daca am terminat, ei bine va spun eu ca nu! Am cumparat casa anul trecut in Mai, ne-am mutat in ea in luna Iulie si de atunci tot mai lucram la ea. Incetul cu incetul o scoatem noi la capat.

 

O alta schimbare a fost accea de a imi schimba jobul. Dupa mai bine de 2 ani si jumatate lucrati intr-o companie mica, cu nu mai mult de 30 angajati, a venit timpul sa fiu co-optata intr-o companie de peste 100 angajati, ce vor ca in decurs de 2-3 ani sa ajunga la peste 500. As putea vorbi despre jobul meu mult si bine, atat de incantata sunt de el, insa ma rezum doar la cateva randuri.
Noul job l-am inceput in Noiembrie 2016 pe functia de Accounting Specialist. Am dat aici peste o echipa foarte tanara, cu o atitudine pozitiva, iar CFO-ul este pur si simplu o inspiratie pentru mine. Cel mai bun manager ce l-am intalnit vreodata in viata mea. Are asa o putere extraordinara de a te motiva, de a iti da incredere in tine! Pur si simplu imi iubesc jobul!

Un alt eveniment ce s-a petrecut anul trecut a fost faptul ca prietenii nostrii cei mai buni, s-au mutat in alt stat. Si-au impachetat toate lucrurile, s-au suit in masina si dusi au fost. Asta te face sa realizezi ca nimic nu e definitiv si ca viata iti ofera noi sanse si iti deschide noi porti, chiar atunci cand poate nici nu te astepti.
Si noi cateodata ne gandim ca poate nu vom fi mereu aici in Florida, poate la un moment dat viata ne va duce pe alte meleaguri. Lumea aici nu este atat de legata de casa, de locuri… atat de multe locuri sunt pentru tine de a cerceta, de a descoperi, de a trai, incat poate ca e prea banal sa traiesti toata viata intr-un singur loc.
Acum pe plan emotional, sigur ca ne lipsesc, ne-a trebuit o perioada sa ne adaptam la viata fara ei, cum sigur si lor le-a luat putin timp pana s-au adaptat la noua viata. Insa nu e un cap de tara. Exista bilete de avion si exista vacante. Doar timp si bani sa se gaseasca! Ceea ce se mai gaseste!

Nu cred ca am mentionat niciodata ca al meu sot este student. Daca tot fac aici un update despre ce s-a mai intamplat in vital mea, cred ca ar fi drept sa il mentionez si pe el.
Este in anul doi de facultate, in toamna va termina Associate of Arts (AA), ceea ce aici reprezinta primii doi de de facutate, echivalentul unui colegiu in Romania. Dupa care isi va continua studiile inca 2 ani de zile pentru Bachelor Degree si apoi cine stie ce va mai urma. Le ia si el pas cu pas. Tot pentru a ma lauda, pana acum are numai 10 pe linie. Este o realizare foarte mare pentru el, daca te gandesti ca are si un full time job, pe care il face cu mare succes, ba mai mult anul acesta a fost avansat intr-o pozitie globala in compania unde lucreaza.

Sunt 5 ani de cand sunetem plecati din Romania. Chiar acum trebuie sa ne depunem actele pentru cetatenie, insa sunt sigura ca pentru asta va exista un post separat.

Asa pe ansamblu ne-am obisnuit cu viata de aici atat de mult, inca totul pare atat de normal. Poate de asta m-am si oprit din scris, pentru ca totul era asa de banal incat nu am mai avut subiecte de scris. Insa mi-am dat seama ca acum pot scrie aici dint-un alt punct de vedere, asa cum este viata aici, viata ce care o traiesc din ce in ce mai mult ca un american.

Pe curand!

 

 

 

3 Years in US

As vrea sa incep prin a va multumi tuturor celor ce imi urmatiti blogul, celor ce imi urmariti pagina de Facebook si celor ce imi lasa comentarii aici pe blog. Asta ma face sa nu renunt si sa mai vin din cand in cand cu cate un articol nou. Imi e ca daca renunt la blog, atunci va dezamagesc pe voi. Gandul de a renunta se datoreaza faptului ca mi se pare ca viata mea, aici in US, a devenit atat de normala si banala, incat cu greu imi gasesc subiecte de scris. Mi se par acum, subiectele,  atat de banale si atat de plictisitoare. Si mai este inca ceva…nu stiu cateodata cum sa spun lucrurilor astfel incat sa nu dau impresia ca ma laud. Ca eu traiesc aici in America, unde atat de multi oameni ar vrea sa ajunga. Eh, nu stiu! Am filozofat si eu asa putin si mi-am zis oful.

Dar vreau sa stiti ca voi ma motivati sa tin acest blog inca in viata.

Si uite pentru asta, vin cu urmatorul post. Pentru voi!

Astazi voi celebra prin acest articol cei trei ani in US.

Chiar daca numai trei ani de zile au trecut de cand am pus piciorul pe taram american, ma simt ca si cum sunt aici de mult mai mult timp. Parca din totdeauna.

Acum cand lucrurile incep sa se mai aseze si pentru noi, imi vin in minte toate momentele grele de la inceput. Paradoxal este ca atunci cand traiam acele momente, nu mi se pareau deloc grele. Acum cand ma uit inapoi..imi dau seama cat de puternici am fost. Dar sa nu o dam pe melancolie, nu e stilul meu deloc.

Sa fac asa, o retrospectiva a ceea ce am realizat in acesti trei ani. Unora poate li se va parea putin, altora poate mult, pentru mine este realitatea.

Primul lucru de care sunt super mandra este schimbarea jobului. Dupa doi ani de zile de lucrat la Macys, iata ca a sosit timpul sa imi reiau jobul de birou pe care il aveam in Romania, chiar daca mi-am schimbat profilul. In tara facem vanzari/marketing, iar aici fac contabilitate.

Apoi ne-am mutat cu casa. Ne-am mutat un pic mai la nord de Miami si ne place mult mai mult. Zona asta ni se potriveste ca o manusa stilului nostru de viata. Ne simtim mult mai in siguranta aici, zona este mult mai frumoasa si mai curata, este mai mult “family oriented”, iar in viitor aici vanam sa ne cumparam o casa.

Am largit cercul de prieteni exponential. Daca la inceput nu prea aveam (adica deloc) prieteni americani, ci numai romani, iata ca dupa trei ani de zile pot spune ca ne-am imprietenit si cu americanii. Imi place la fel de mult sa petrec timp cu ei, asa cum imi place sa petrec timp cu prietenii mei romani. Insa faptul ca acum avem prieteni americani arata ca suntem din ce in ce mai integrati in sistemul american.

O realizare proprie de care iar sunt super mandra este faptul ca mi-am luat permisul de conducere si ca am masina mea proprie si ca in fiecare zi urc in ea si nu mai depind de al meu sot. Este o libertate ca de fiecare data cand iti doresti sa te duci undeva, ai luat cheile si ai plecat. Fara sa depinzi de nimeni si cu un confort mult mai mare decat mijloacele de transport in comun, care “by the way” aici sunt aproape inexistente.

Am prins mult mai multa incredere in mine. Pentru ca sunt inconjurata de oameni ce nu ma critica, ce nu imi analizeaza fiecare mica greseala, ba din contra ma incurajeaza si imi spun ca EU sunt prea critica cu mine. Niciodata nu m-am simtit atat de apreciata, ca aici in US. Oamenii astia stiu cum sa iti faca un compliment, stiu cum sa fie diplomati, stiu cum sa nu te demotiveze, ba din contra.

Si nu in ultimul rand as vrea sa vorbesc despre faptul ca aici imi pot urma pasiunile mai cu usurinta. In primul rand datorita faptului ca primesc incurajari (apropo de paragraful de mai sus), dar si pentru faptul ca acum imi permit sa investesc un pic mai mult in pasiunile mele. Si asa, nu cu mult timp in urma mi-am creat un canal pe YouTube unde vorbesc despre Beauty, Fashion si Healthy Life. Canalul este in limba engleza si reprezinta o provocare foarte mare pentru mine. Stiu ca engleza mea nu e perfecta, nici nu are cum sa fie, insa acest canal imi da posibilitatea sa imi duc limba engleza la un alt nivel. Cel putin asa sper. Daca vreti sa vedeti acest proiect, click aici. 

Acum va las, incepe weekendul si trebuie sa il petrec cum se cuvine. Pe data viitoare!

 

 

 

 

Already two years in United States

Oooo dar repede mai trece timpul. Ma simt ca si cum sunt aici de o vesnicie, insa in acelasi timp simt ca abia am sosit. Unde au trecut cei doi ani? Timpul cu siguranta trece mai repede aici, altfel nu imi explic cum am ajuns sa sarbatoresc inca un an aici in America. Din ce in ce mai mult simt ca aici imi este locul, am inceput poate sa imi schimb din compotament si incetul cu incetul sa devin un pic mai americanca, desi sunt convinsa de faptul ca niciodata nu am sa fiu suta la suta ca si americanii. Asta ia cateva generatii. Poate ca copii mei vor fi americani adevarati si daca nu ei, atunci cu siguranta copii copiilor mei. “No rush, no stress!” (more…)

My learning permit! So happy

Astazi mi-am luat learning permitul. Ce e aia, pentru cei care nu stiu! Learning permit este un permis de conducere cu anumite restrictii. Copii americani nu pot avea permis de conducere decat dupa varsta de 18 ani, asa ca de la 16 ani aplica de learning permit. Sau cum a fost cazul meu, nu am avut niciodata carnet de conducere, asa ca mi-a fost mai usor sa aplic pentru learning permit. (more…)

South beach baby!

Ufff, nici nu stiu cu ce sa incep! E un sentiment special cand te afli acolo! Mi se pare o lume cu o libertate deplina! Fetele umbla pe strada doar in costum de baie, dar cu high heals in picioare, rochii de matase transparente, baruri de gay la soseaua principala in aer liber, astfel sa le poți vedea comportamentul in astfel de spații, gay îmbrăcati in piele neagră care opresc toată circulația pentru a da un mic spectacol, după care totul revine la normal (circulația, restul este diversitate). Pana nici magazinele nu sunt obisnuite, acestea expunandu-si manechinele siliconate in vitrine! Sa fie si ele in trend cu locatia! (more…)