florida

The best job ever/Cand iti iubesti jobul

Dintotdeauna mi-am dorit sa am asa un job care sa nu se simtă ca un job! Știți vorba aia: lucrează ceea ce iti place si practic nu vei mai fi nevoit sa lucrezi nicio zi din viata ta. Adică, cu alte cuvinte, daca faci ceea ce iti place, e ca si cum ai avea un hobby si nu o responsabilitate.

Ei bine,  de aproape un an de zile, am găsit jobul perfect. Lucrez intr-o companie de recrutare, specializată numai pe doctori, in departamentul financiar. Fac facturi, plătesc doctorii, ma ocup de credit cardurile companiei si multe altele. Pe lângă faptul ca imi place sa lucrez cu numere (imi tin creierul antrenat), am întâlnit aici o echipa nemaipomenita. Pornind de la CEO-ul companiei care este cea mai funny persoana din toata compania si pana la colegii mei de departament cu care am facut un click extraordinar. Ne completam atat de bine, suntem pe aceeași lungime de unda tot timpul si, intre timp,  am devenit si foarte buni prieteni.

Un alt aspect ce imi place aici, este faptul ca tot timpul compania se implica in acte de caritate. Cel mai recent eveniment pe care l-au organizat a fost un campionat de Cornholl (un joc american ce mi-a placut foarte mult). Cine voia sa participe la acest joc, plătea o mică taxa de înscriere, iar banii adunați se donau unei organizații caritabile.  In luna Octombrie, vine un alt eveniment, de data asta cu tente culinare. Angajații ce se vor oferi voluntari in următorul eveniment vor trebui sa  faca ceva dulce pe care sa il aducă la munca. Apoi, la munca, fiecare angajat plătește cat vrea pentru prăjiturile pe care vor sa le mănânce. Toti banii strânși vor fi donați pentru cercetarea si combaterea cancerului. Eu mi-am ales sa fac o salata de fructe, nefiind o mare artista in ale cofetatului.

As putea sa enumăr atât de multe evenimente de caritate in care compania s-a implicat, insa voi aminti doar câteva, ca sa ținem articolul in limitele normale. Șeful meu de departament,  CFO-ul, in fiecare an de Crăciun, in loc sa stea confortabil acasa, se oferă voluntar si servește cina pentru oamenii străzii in NY, ca acestia sa se bucure, si ei, de aceasta mare sarbatoare. Cat se frumos este asta, sa oferi o parte din timpul tau celor mai putin norocoși decât tine?
Un alt exemplu este dat de COO ul companiei. Tot timpul se înscrie la maratoane unde taxa de înscriere se donează către diferite organizații si mai tot timpul coopteaza si alti membri ai companiei care sa se duca si sa alerge cu el.

Pe lângă aceste evenimente in scopuri de caritate, departamentul de engagement mai organizează si tot felul de petreceri la munca, doar ca sa ne faca happy. Ca de exemplu, odata  au chemat o mare companie de înghețată ce ne-au servit înghețată cat încape, alta data s-au gandit sa ne rasfete cu un barista ce ne-a incantat cu tot felul de cafele bune. Alta data am facut ziua gogosilor unde ni s-au servit nenumarate feluri de gogosi si multe multe altele.

Anul trecut ne-au tinut petrecerea de Craciun pe un yacht. Pentru mine a fost un vis implinit. Imi doream sa particip la o petrecere pe yacht si iata ca aceasta companie mi-a mai indeplitit ceva de pe lista dorintelor.

Anul acesta, petrecerea se va intampla intr-un hotel, iar tema va fi cea a anilor 20. Mi-am gasit deja rochia (cu multe multe franjuri) si chiar azi, de la H&M mi-am cumparat o pamblica de dantela ce va sta, asa sic, pe frunte. Acum trebuie sa lucrez la partea de pantofi. Am o mare dilema insa, pentru ca pe mine moda asta, a anilor 20, nu se potriveste cu ce am eu prin garderoba. Asa ca multi bani nu pot investi in pantofi. Iar asta nu m-ar deranja (ca cheltui putin bani pe pantofi), ci ma gandesc ca daca pretul e mic, calitatea e proasta, iar picioarele mele vor simti din plin asta. Sa vedem! Poate am noroc si gasesc ceva bun la pret mic!

As mai putea vorbi inca pe atat despre aceasta companie minunata, insa am sa mai adaug decat un gand si o mica incurajare pentru cei noi veniti in America. Stiu ca la inceput este mai greu sa iti gasesti un job, asa pe sufletul tau. Dar nu dispera. Fi multumit ca ai un job, oricare ar fi acela, iar intre timp lucreaza sa iti creezi si sa iti dezvolti cat mai multe cunostinte. Aici se pune mare pret pe recomandari. De exemplu eu, la jobul anterior, am putut sa o recomand pe-o prietena de-a mea. Apoi eu, la randul meu, am fost recomandata la jobul actual de o prietena ce mi-am facut-o la jobul anterior; ea intre timp si-a schimbat jobul si apoi m-a recomandat, dupa un timp, si pe mine. Aici se poarte recomandarile foarte mult. Cu cat mai multe conexii, cu atat mai usor pentru tine sa obtii un job bun. So tine-ti minte, orice ati lucra, chiar daca este sub nivelul vostru, lucrati exceptional. Niciodata nu se stie de unde sare iepurele. Bineinteles ca sunt si alte mijloace, foarte eficiente, de a iti gasi un job, insa nu trebuie sa neglijam aceasta metoda, care functioneaza tare bine aici.

Va las acum, pe data viitoare!

 

 

Hurricane Irma/Uraganul Irma

Pana aici ne-a fost! Stiam ca la un moment dat avem sa ne confruntam si cu asta, insa nu stiam cand o sa vina acel moment, pana un urma cu cateva saptamani. Inainte de a intra in povestea “Irma”, as vrea sa incep cu faptul ca inaintea Irmei, un alt uragan a facut ravagii anul acesta in zona Huston, Texas. Cu totii urmaream la tv ce distrugeri masive au fost acolo. Si cand, ce sa vezi, la o distanta de poate doua saptamani, se anunta ca un mare urgan se indreapta spre Florida. Imediat ce s-a stiut ca urganul va veni direct in Florida, a inceput isteria, si din cauza faptului ca oamenii au vazut prin ce au trecut oamenii in Huston. Cu o saptamana inainte de a face “touch down” in Florida, deja nu se mai gasea apa in magazine, nu se mai gaseau conserve si nu se mai gaseau butelii de gaz cam in nici un magazin. Si cel mai grav nu se prea mai gasea nici benzina. Trebuia sa stai la cozi imense sa alimentezi, oamenii isi faceau toti plinul la masini, isi umpleau canistrele cu benzina pentru generatoare, era o nebunie totala.

Uraganul Irma se preconiza sa ajunga pe uscat duminica noapte, spre luni. Ce am povestit eu mai sus se intampla cu o saptamana inainte de a atinge uscatul. Toata lumea vuia in stanga si in drepta, cu totii ne pregateam de uragan.

Pot sa spun, lasand orice modestie la o parte, ca ne-am organizat destul de bine. Cu o saptamana inainte, aveam tot ce ne trebuia pentru uragan. Am avut inspiratia sa ne ducem la Whole Foods sa ne facem cumparaturile. Pentru cei ce nu stiu acest magazin, este un magazin asa mai fancy, numai cu produce organice, fara adaos de antibiotice, hormoni si alte minuni de genul. Am ales magazinul asta pentru ca stiam ca nu multa lume are sa se inghesuie acolo si avem sanse sa gasim tot ce ne trebuia. Toti dadeau navala la Waltmart pentru asa ceva. Cand Waltmart-ul era deja golit, noi am gasit tot ce ne trebuia in materie de mancare uscata si apa (multa apa). Luni seara deja aveam si planul de evacuare pregatit, in sensul ca ne rezervasem o camera de hotel in Tennessee. Nu eram la momentul respectiv siguri ca vom pleca, insa l-am rezervat, pentru orice eventualitate.

Joia inainte de uragan, majoritatea companiilor au oprit munca si i-au lasat pe oameni sa se ocupe si sa isi securizeze casele. Intre timp, vestile la televizor nu se anuntau prea bine. Deja de miercuri seara, toate autostrazile erau aproape blocate, din cauza marii evacuarii. Se anunta ca acest uragan are sa fie mai rau ca Wilma. Noi nu am fost aici cand Wilma a lovit, insa prietenii nostri ne-au povestit si nu era de bine. Se preconiza ca o sa loveasca Florida cu vanturi de aproximativ 300 km/ora constant. Si nu e ca si cum aceste vanturi puterinice ar disparea intr-o ora. Nici decum! Te toaca asa pentru ore bune, chiar si o zi, cum de fapt a fost cazul Irmei.

Joi, fiind liberi de la munca am inceput sa lucram pe langa casa si sa o securizam. Am pus obloanele pe geamuri, am mutat toata mobila de exterior inauntru, am demontat pana si ventilatorul din tavanul de afara (ne-a fost tare frica ca o sa ni-l zboare, si nu de alta, abia il cumparasem). Tot in aceasta zi, vorbind cu vecinii, acestia ne-au sfatuit ca daca vrem sa evacuam Florida, atunci nu trebuie sa lasam calatoria pe ultima suta de metrii, existand posibilitatea ca din cauza traficulul infernal, sa ne prinda uraganul pe autostrada si nimeni nu vrea sa experimenteze asta. Asa ca, intre timp, am mai rezervat inca un hotel, de data aceata in Georgia, zona Atlanta, care sa ne fie adapost pana la hotelul in Tennessee (acesta din urma fiind rezervat numai de duminica, iar in final ne-am decis sa plecam joi seara, deci aveam nevoie de cazare intre timp). Nu va mai spun ca toate hotelurile in nordul Floridei erau deja pline, nu am mai gasit nimic liber. Am incercat Atlanta, nu mai era nimic disponibil (cel putin, nu la un pret decent). De aceea am ales Athens (un orasel universitar la vreo ora si jumatate de Atlanta). Mai tarziu aveam sa descoperim ce decizie buna am facut ca am ales acest mic orasel.

Joi seara am facut decizia finala. Plecam si lasam casa in urma. Speram sa o gasim cu bine la intoarcere. Speram sa mai gasim cei patru pereti si un acoperis deasupra capului.

Pornim la drum. In mod normal, din South Florida pana in zona Atlanta ar trebuie sa ajungi in 10 ore, in conditii normale. Noi am facut 16 ore pe drum, in conditiile in care toata Georgia am facut-o pe drumuri de tara, autostrazile fiind practic blocate de atata trafic. Am plecat la ora 8.30 seara de acasa si am ajuns la ora 12 ziua in Athens, ziua urmatoare.

Daca despre Florida stiam cum arata, Georgia nu o mai vazusem niciodata. Mi-a lasat asa o impresie ca este o Romanie rurala. Dupa cum am mai spus, am mers numai pe drumuri de tara unde vezi pe ici pe colo cate o casa cu un mare pamant imprejur sau paduri. Ca si casele la munte, care sunt foarte rasfirate. Primul oras pe care l-am intalnit in Georgia a fost Athens, orasul unde am facut prima oprire.

Vineri am ajuns in Athens. Am facut check in la hotel si am plecat sa exloatam orasul. O minunatie de oras am gasit. Tot orasul era un centru universitar. Cladirile erau asa de diferite de Florida, aveau acel look de caramida, iti dadea impresia de cladiri solide si sanatoase. Peste tot intalneai case de fraternitati/suroritati, cum numai in filme am mai vazut. Toti oamenii pe strada erau tineri, toti studenti.

Am pierdut toata ziua prin oras, desi eram dedormiti de mai bine de 36 ore. Adrenalina si gandurile ne tineau treji. Eram ca niste roboti ce monitorizau uraganul in continuu. Seara ne-am pus la bar si am preluat controlul tv-ului de acolo. Stirile pentru prima oara, in acea saptamana, aratau un pic mai bine. Cuba ne salvase intr-un fel, iar din cauza Cubei, uraganul lovea Florida, insa partea de vest a ei. Asta nu insemna ca eram in afara pericolului. Insemna doar ca nu are sa fie asa de rau pe cat ne asteptam. Puteam, pentru prima oara, sa respiram si noi un pic si sa mai lasam un pic grijile la o parte.

Dupa o noapte de somn bine meritata, sambata am plecat sa vizitam Atlanta, cel mai mare oras din Georgia. Foarte frumos orasul! Zgarie nori, lume pe strada, aglomeratie urbana…a fost o experienta foarte frumoasa. Toata vizita a culminat cu faptul ca am decis sa cautam un sky bar unde sa ne bem amarul (ha ha ha, glumesc! Doar sa ne bucuram de un drink si o priveliste de milioane de dolari). Am sa pun cateva poze de la etajul 72 dar si din Altanta, iar daca vreti sa vedeti mai mult, am pus doua filmulete pe facebook live.

Duminica a venit vremea sa plecam iar la drum, din cauza ca uraganul avea sa ajunga marti si in zona Atlanta. Dupa patru ore de condus si mai la nord am ajuns in Chattanooga, Tennessee. Acasa conditiile meteo se inrautateau vazand cu ochii. Ploaia incepuse, vanturile se inteteau. Prietenii ne tineau la curent cu tot ceea ce se intampla. Duminica noapte ochiul uraganului a facut contact cu solul, in Naples, partea vestica a Floridei. Duminica noapte s-a luat curentul in cele mai multe comunitati de la noi din zona. Vecinul de peste drum ne texteaza sa ne spuna ca nu mai avem curent. Acum ne gandeam ce o sa se intample cu toata carnea din congelator. Degeaba ganduri ne faceam, o furtuna atat de mare, nimeni nu o poate controla.

Duminica si luni noi am vizita Chattanooga. Iar am avut parte de un orasel frumos, la poalele muntelui. Am vizitat o cascada intr-o pestera, numita Ruby Falls, am mers la cina intr-un restaurant get-beget si cel mai frumos loc pe care l-am vazut aici a fost Rock City (daca vreti sa vedeti despre ce este vorba, vedeti aici un filmulet pus de mine pe facebook). Experienta foarte frumoasa. Acasa vanturi puterinice, fara curent. Vanturile au tinut mai bine de 24 ore. Timp in care stai in intuneric, nu ai cum sa parasesti casa, nu ai aer conditionat si nu poti gati nimic (aici totul fiind pe electric) si nici tv sau internet nu exista. Inapoi la basic life.

Marti plecam la dum, spre casa. La ora 9 dimineata suntem imbarcati in masina. Nu se poate aproxima cand vom ajunge acasa. In acel moment aveam foarte multe incertitudini. Vom gasi benzina pe drum sa alimentam, vom gasi copaci pe drumuri, este drumul practicabil si mai presus de orice, oare cat de aglomerat are sa fie drumul de la intorcere, avand in vedere ca a fost una din cele mai mari evacuari pe care Florida le-a avut vreodata. Pe autostrazi vedeai mai multe masini de Florida decat de Georgia. Era o nebunie!

Ne-a luat in jur de 10 ore sa iesim din Georgia. A fost un drum obositor si luuunnng. Traficul a fost infernal. Practic 5 ore petrecute in masina si merse cu viteza melcului, ne arata ca nu facusem progrese mari. Stiti cum e sa conduci ore intregi si sa simti ca te aflii in acelasi loc? E, asa a fost la noi. Undeva spre seara (7-8 seara) ajungem in Florida, Jacksonville. Acum e acum! Oare gasim benzina? Pe drum ne opream si realimentam imediat cand vedeam ca acul scade sub jumatate. Oare de aici inainte vom avea acelasi noroc?

Suntem norocosi si gasim o benzinarie deschisa. Facem plinul si plecam la drum. Stiam ca asta va fi ultimul plin facut pana acasa. Dupa ore bune de condus, la ora 3 dimineata ajungem acasa, dupa mai bine de 19 ore de condus. Totul pare in regula in afara casei, in casa o caldura infernala. Constatam ca aerul conditionat nu merge. Incercam sa il resuscitam, nimic. Okay, maine vom vedea ce se intampla cu el. Dam drumul la ventilatorul in tavan si adormim bustean.

Miercuri dimineata – Incercarea de a resuscita aerul conditionat esueaza. Se aplica planul B. Ne luam bocelcuta si plecam sa ne cazam la prietenii nostrii. In casa, fara aer conditionat, in sudul Floridei poti muri linistit.

Vineri dupa amiaza, in sfarsit, lucrurile intra in normal pentru noi. Compania de aer conditionat vine, ne schimba ambele unitati si in sfarit putem respira linistiti. S-a terminat totul cu bine.

Dupa o doua saptamani de la uragan tot mai sunt niste crengi, pomi smulsi din radacina pe marginea strazii, insa asta-i tot ce a mai ramas ca si dovada ca Irma a existat vreodata.

Am trecut cu bine si peste asta! Dupa mare oboseala si stres, lucurile au intrat in normal. Totul e bine cand se termina cu bine.

Homeowners life

A venit timpul sa va povestesc si aventurile proprietarilor de casa in US. Acum aproximativ un an de zile ne-am decis ca e momentul sa investim intr-o proprietate. Ne-am facut noi calculul si diferenta intre a sta in chirie si a iti cumpara o casa nu era asa prea mare. Asa ca, am decis sa facem pasul si sa trecem in partea proprietarilor de casa.

Am crezut ca procesul are sa fie unul foarte lung, in care noi o sa ne uitam la o mie de case si fie nu o sa ne placa nimic, ori ce o sa ne placa, are sa fie peste bugetul nostru. Insa, ce sa vezi, nu ne-a luat mult timp pana sa o gasim pe cea perfecta, in ochii nostrii. Cam cu 2 ani inainte, tot ne uitam pe internet, eram la curent cu tot ceea ce era pe piata si la ce preturi. Asa ca, atunci cand am intrat in casa ce mai tarziu avea sa fie a noastra, am stiut ca trebuie sa punem oferta pe ea. Nu ne venea sa credem ca am putut gasi aproape tot ce voiam si sa mai fie si in bugetul nostru.

Zis si facut, am pus oferta pe casa, am avut cea mai buna oferta si fostii proprietari, of course, ne-au ales pe noi din cele trei oferta avute. Distractia numai de aici incepe. Credeam noi ca e greu procesul pana iti iei casa, ei bine la nu, procesul anevoios numai de acum incepe. Da-i cu banca, da-i cu inspectia casei, da-i cu evaluarea bancii pentru casa, toate procesele asta iau timp si iti dau asa asa un pic de stres. Noi am renegociat pretul casei de foarte multe ori, in tot acest timp. Ca asa e in America, am pus o oferta pe casa, insa daca in urma inspectiei gasesti ca sunt anumite repartii costisitoare, atunci renegociezi pretul. Daca banca iti evalueaza proprietatea la un pret mai mic decat cel oferit de tine, atunci iar ai posibilitatea de a renegocia pretul casei, ceea ce s-a si intamplat. Totul este sa lucrezi cu agenti imobiliari buni, care sa includa in contract toate aceste clauze ce iti pot oferi intoarcea la masa de nogociere.

Dupa sute de email-uri pe care al meu sot le-a avut cu banca si cu agentul nostru imobiliar, intr-o frumoasa zi de Mai a anului 2016 am ajuns in fata avocatului, la semnat de acte. Dupa mai bine de 300 pagini semnate, am primit cheile casei. Gata, era oficial, tocmai ce devenisem proprietari de casa.

Imediat ce am avut cheile, ne-am dus la casa, sa simtim acel sentiment ca, de acum, ceva este al nostru, sau mai bine zis, ca odata, canva, va fi al tau, dupa ce achiti toate ratele la banca. Stiam ca sunt foarte multe reparatii de facut in casa. Stiam de la inspectia avuta ca aceperisul trebuie refacut complet, baile aratau foarte rau, podelele erau din gresie si nu eram ok cu ideea de gresie in toata casa, o noua culoare pe pereti se cerea, usi noi in toata casa etc etc. Practic sa fiu mai scurta, totul trebuia redefinit in casa noastra.

Am avut la dispozitie o luna si un pic sa facem toate reparatiile in casa si sa schimbam acoperisul pana sa ne mutam. A fost un termen foarte restrans, tinand cont de faptul ca marea parte a muncii a fost facuta de noi, sau mai bine zis de al meu sot si am avut norocul ca bunul nostru prieten sa munceasca cot la cot cu noi, in fiecare weekend ca sa terminam in timp cu renovatul casei si sa ne mutam intr-o casa curata si frumoasa.

Acea luna de renovari a fost insa una intensa, cu muncit in fiecare zi dupa progamul de munca, cu domitul in fiecare weekend la casa, pe saltele gonflabile, de nopti nedormite, sau culcatul la patru-cinci dimineata, cu mult praf si multa oboseala. Insa transformarea casei a meritat tot efortul facut.

4 Iulie 2016 a fost ziua in care ne-am mutat in casa noastra. De atunci si pana acum totul se invarte in jurul casei, in fiecare weekend este un proiect de facut, in fiecare weekend ne mai ducem sa mai cumparam ceva pentru casa, mai vopsim cate ceva, mai reparam cate ceva. As putea scrie o carte despre acest subiect, insa imi este ca postul pe blog va deveni foarte lung si foarte plictisitor.

Sunt sigura ca voi pune si poze din casa in posturile viitoare, in care voi prezenta cate o camera, sau cate un proiect din casa, sunt multe de aratat si acum mi se pare un pic covarsitor sa pun poze din toata casa.

Asa ca ma opresc aici. Pe data viitoare!

 

 

 

Visit from my parents

A sosit si acest moment, moment in care parintii in sfarsit pasesc pe pamant american. Mi-a luat destul de mult sa ii conving, insa pana la urma am reusit. Aceasta a fost si unul din motivele pentru care mi-am dorit sa ma mut in America. Am vrut sa le dau parintilor posibilitatea de a vedea lumea, ce-i drept, doar o mica parte din ea, insa tot e mai bine decat deloc. Ei nici macar nu au visat vreodata vor sa puna piciorul pe pamant american. Cateodata nici nu visezi ce viata iti poate oferi.

La sfarsitul lunii martie ne-am prezentat la aeroport sa ii luam. Am aranjat totul pentru ei, astfel incat sa nu calatoreasca singuri, mai ales fiind prima data. Au avut romani ce i-au insotit atat la dus cat si la intors. Asta i-a ajutat tare mult pe ai mei sa depaseasca emotia drumului lung, al zborului, al mersului in necunoscut, traversatul oceanului, al schimbatului avioanelor.

Experienta cu avionul a fost jumatate si jumatate. Unul din parinti a fost tare incantat de zbor, celalalt mai putin, s-a simtit zguduit tot drumul. Insa nimic grav, nu au avut panica, nu le-a venit sa vomite, doar putin incomfort din cauza turbulentelor.

Ceea ce ma bucur tare mult in privinta zborului, asa cum spuneam, a fost faptul ca au fost insotiti. La intoarcerea in Romania, compania de zbor a avut ceva probleme si au pierdut conectia din Londra, ceea ce a facut sa petreaca peste 9 ore in aeroportul din Londra. Fara ca cineva sa ii ajute, sa isi comande o apa si un sandwich, sa le traduca ce se intampla, sa ii ghideze la alta poarta de imbarcare, le-ar fi fost tare greu si calatoria ar fi devenit foarte stresanta. Mai ales in situatii de acestea, cand planurile de acasa nu se potrivesc cu cele din targ. Si nici roamingul nu a vrut sa le mearga, desi in Romania setasem totul pentru acest lucru.

Au fost oaspetii nostrii ceva un pic mai mult de doua luni de zile, timp in care sper eu ca nu s-au plictisit. Ei asa au zis, ca nu, ca i-am tinut ocupati, insa prin faptul ca nu puteau parasii casa cat noi eram la munca, am putine semne de intrebare daca s-or fi plictisit ori ba. Pentru cei ce se intreaba de ce nu plecau la plimbare in timpul acesta, am sa le spun ca aici distantele din sudul Floridei sunt atat de mari, incat fara masina nu te poti duce nici o paine sa iei. Iti trebuie masina peste tot, transportul in comun fiind aproape inexistent.

In timpul saptamanii cat noi eram la munca, ei si-au facut de lucru prin casa sau pe langa casa. Ne-au ajutat cu multe lucruri gospodaresti si au facut plimbari prin comunitatea in care locuim. Desi avem doua piscine, una chiar la un minut de mers pe jos, mi se pare ca prea putin s-au bucurat de acest privilegiu.

In schimb s-au bucurat tare mult de casa nostra. Le-a placut ca stam intr-un loc frumos, de o liniste deplina, ca nu aud trafic, ca vecinii sunt tare prietenosi si ca fiecare se respecta pe fiecare. Ba mai mult de atat, fiecare vecin a incercat sa intre in vorba cu ei, dar spre dezamagirea tuturor, bariera de limba nu prea le-a permis sa comunice eficient. Comunicarea s-a redus, incet incet, doar la facutul din mana sau la un salut cu mana in sus. Au mai invatat ei pe ici pe colo, cate un cuvant: un hello, un no english, water, chicken si cam atat. :)

Cum tot mai aveam proiecte neterminate cu casa, faptul ca ei s-au oferit sa ne ajute a fost extraordinar. Multe din proiectele de pe lista de asteptare au vazut lumina zilei. Au curatat tot asfaltul cu apa cu presiune (tatalui mei i-a placut la maxim masinaria de apa pe presiune), au curatat si vopsit gardul in spatele casei, au indepartat toata iarba si buruiana de pe proprietatea nostra, pentru a pregati terenul de gazon, au ajutat la punerea gazonului, au ajutat la vopsitul casei pe extrior, au udat in fiecare dimineata toate plantele si toti pomii, au ajutat la plantarea de noi plante pe langa casa. Mama m-a ajutat mult cu munca prin casa, la calcat, la spalat vase, la curatenie in casa. Ce sa mai, astea doua luni cat au stat la noi, ne-au ajutat atat de mult.

In weekenduri insa, alta poveste. Nimeni nu mai statea in casa. Ii suiam pe toti in masina si la plimbare cu totii. Prima vizita a fost in Miami. I-am dus sa vada zgarie norii, sa ii plimbam prin Downtown si am luat brunch la unul din locurile nostre preferate din Brickell Miami, unde practic i-am obligat sa isi comande oua posate (se mai numesc si oua Romanesti), pentru a experimenta un nou mod, mai sanatos, de a savura oua.

Apropo de mancare, i-am dus de asemenea, sa incerce stake, fructe de mare, celebrii burgeri americani, mancare mexicana, bucataria japoneza, i-am dus sa experimenteze degustatul vinurilor, culminand cu faptul ca am poposit la celebrul restaurant a lui Borcea din Miami (care nu e tocmai in Miami, e mai precis in Hollywood, FL) unde si-au satisfacut pofta de mici si bere, ca la mama acasa.

Revenind la locuri vizitate, i-am mai dus prin Fort Lauderdale Beach, prin Las Olas (celebra strada din Fort Lauderdale, plina cu restaurante si magazine de arta), prin West Palm Beach, Miami Beach, Boca Raton, i-am dus in Naples sa vada Golful Mexic. Intr-una din zile am decis ca e cazul sa puna si piciorul in ocean, asa ca am organizat o zi la plaja, pe una din multele plaje floridiene. S-au plimbat cu taxiul de apa, i-am dus prin magazinele nostre preferate, ne-am plimbat cu totii pe faleza, i-am dus sa vada cum se pescuieste in ocean. Si totul a culminat cu o vacanta in vacanta, daca pot spune asa.

Le-am facut o surpriza si am cumparat pentru toti o croaziera de cateva zile in Bahamas, in care sa se poate bucura de serviciile de cinci stele de pe vapor, de apa turqouise din Bahamas, de nenumaratele feluri de mancare de pe vas, de piscina si jacuzzi si de insula virgina a Norvegian Cruise Line. Au fost nemaipomeniti de incantati de vapor. Mamei ii placea sa se uite pe geam si sa vada valurile, li se parea asa de neimaginat un vapor in mijlocul marii,unde cat vedeai cu ochii era numai apa. Si totusi sa fii pe un vapor asa de mare, care are de toate.

Impresiile lor despre America? Au fost tare uimiti de fapul ca toate masinile sunt noi si toate sunt curate. Nu vedeai pic de mizerie pe ele. Strazile erau curate tot timpul, iarba tunsa la nivel, totul ingrijit si organizat. Li s-a mai parut ca americanii nu mananca mult. Ha ha ha! Asta datorita faptului, poate, ca i-am tinut in tot acest timp, numai pe mancare sanatoasa, salate, foarte putina carne (si totusi pentru mine prea multa), pe retete nemai-intalnite la ei (cuscus, dovleac in mancare, quinoa, avocado si nu-mi mai vin acum in minte de ce au mai ramas ei impresionati asupra mancarurilor). In privinta oamenilor, li s-au parut tare politicosi, prietenosi si muncitori. Au simtit ca americanii abordeaza viata dintr-o alta perspectiva. Ca se bucura mai mult de viata, ca sunt mai activi, ca nu conteaza ce varsta ai, viata nu sta in loc, te bucuri de ea, te duci la restaurant, joci la cazino, te duci la cumparaturi, alergi…etc.

Si fiind unul din subiectele mele preferate, nu am cum sa nu il mentionez. I-am dus si la shopping. Atat mie cat si mamei ne place la nebunie aceasta activitate. Lui tata, mai putin, insa nu a avut incotro :). Una din sambetele petrecute impreuna a fost dedicata in totalitate unuia din cele mai mari mall-uri din America. Atat de mare, incat se poate vedea din satelit. Preferatele lor, in materie de magazine, au fost Gap si Old Navy. Pe tata l-am intolit si cu cateva tricouri de la Perry Ellis, asa ceva mai clasic, pe gustul lor. Un alt magazin ce le-a placut, a fost Walmart. Cred ca si-au facut toata garderopa de vara din acest magazin. Tricouri, pantaloni scurti, maieuri, slapi, rochii, cat si mici cadouri pentru cei dragi, la intoarcere.

Nimerindu-se ca in in perioada cat au stat la noi sa fie si Pastele, au viziat si biserica romaneasca, ne-au cunoscut prietenii, am facut peteceri cu ei acasa, cu gratar, voie buna si cu voiosie romaneasca.

Sper din tot sufletul ca au pleacat de la noi cu amintiri placute si ca se vor reintoarce intr-o zi sa ne reviziteze.

Pana atunci, tinem aproape cu ajutorul interntului.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Guess who’s back!

Numai versurile astea imi vin in cap de cand am decis ca este timpul sa reincep sa scriu pe blog:

“Guess who’s back, back again
Shady’s back, tell a friend
Guess who’s back, guess who’s back
Guess who’s back, guess who’s back
……………….

Now this looks like a job for me
So everybody, just follow me!
‘Cause we need a little controversy
‘Cause it feels so empty without me
I said this looks like a job for me
So everybody, just follow me!
‘Cause we need a little controversy
‘Cause it feels so empty without me”- Eminem, Without me.

Sper ca v-am terzit amintiri placute cu melodia aceasta. Cei din generatia mea, stiu prea bine despre ce este vorba. ” :)

Pentru ca a trecut mai bine de un an de zile de cand nu am mai scris, am zis sa fac, asa, un sumar a ceea s-a mai intamplat in viata mea/noastra.

Cred ca cea mai mare realizare din viata noastra de pana acum a fost aceea de a deveni proprietari. Anul trecut (2016) am intrat in grupul proprietarilor de casa. Proprietari, vine vorba, e luata cu imprumut de la banca pe un numar foarte mare de ani, ideea e ca daca totul decurge cum ne-am propus, candva, casa va fi platita si uite asa o sa detinem o proprietate. Investitori in real estate.

Acum procesul de a cumpara o casa aici in US este destul de diferit fata de cel din Romania, in sensul ca aici majoritatea oamenilor lucreaza cu un agent imobiliar. Noi am avut noroc ca unii din prietenii nostrii cei mai buni au propria lor firma imobiliarara si procesul a decurs foarte lin din acest punct de vedere. Apoi cu banca am mai avut un hop, email-uri intre noi si banca, strange toate documentele si uite asta ne-am trezit ca avem o casa.

Am muncit mult sa aducem casa la nivelul ce l-am dorit. Practic a cam trebuit sa distrugem toata casa in interior, ca apoi sa o reconstruim. Aproape nimic din ce a fost, nu seamana cu ce este acum. Totul este facut pe gustul nostru, prin munca noasta si prin ajutorul deplin al prietenilor, Prietenii stiu de ce! Daca cineva se intreaba daca am terminat, ei bine va spun eu ca nu! Am cumparat casa anul trecut in Mai, ne-am mutat in ea in luna Iulie si de atunci tot mai lucram la ea. Incetul cu incetul o scoatem noi la capat.

 

O alta schimbare a fost accea de a imi schimba jobul. Dupa mai bine de 2 ani si jumatate lucrati intr-o companie mica, cu nu mai mult de 30 angajati, a venit timpul sa fiu co-optata intr-o companie de peste 100 angajati, ce vor ca in decurs de 2-3 ani sa ajunga la peste 500. As putea vorbi despre jobul meu mult si bine, atat de incantata sunt de el, insa ma rezum doar la cateva randuri.
Noul job l-am inceput in Noiembrie 2016 pe functia de Accounting Specialist. Am dat aici peste o echipa foarte tanara, cu o atitudine pozitiva, iar CFO-ul este pur si simplu o inspiratie pentru mine. Cel mai bun manager ce l-am intalnit vreodata in viata mea. Are asa o putere extraordinara de a te motiva, de a iti da incredere in tine! Pur si simplu imi iubesc jobul!

Un alt eveniment ce s-a petrecut anul trecut a fost faptul ca prietenii nostrii cei mai buni, s-au mutat in alt stat. Si-au impachetat toate lucrurile, s-au suit in masina si dusi au fost. Asta te face sa realizezi ca nimic nu e definitiv si ca viata iti ofera noi sanse si iti deschide noi porti, chiar atunci cand poate nici nu te astepti.
Si noi cateodata ne gandim ca poate nu vom fi mereu aici in Florida, poate la un moment dat viata ne va duce pe alte meleaguri. Lumea aici nu este atat de legata de casa, de locuri… atat de multe locuri sunt pentru tine de a cerceta, de a descoperi, de a trai, incat poate ca e prea banal sa traiesti toata viata intr-un singur loc.
Acum pe plan emotional, sigur ca ne lipsesc, ne-a trebuit o perioada sa ne adaptam la viata fara ei, cum sigur si lor le-a luat putin timp pana s-au adaptat la noua viata. Insa nu e un cap de tara. Exista bilete de avion si exista vacante. Doar timp si bani sa se gaseasca! Ceea ce se mai gaseste!

Nu cred ca am mentionat niciodata ca al meu sot este student. Daca tot fac aici un update despre ce s-a mai intamplat in vital mea, cred ca ar fi drept sa il mentionez si pe el.
Este in anul doi de facultate, in toamna va termina Associate of Arts (AA), ceea ce aici reprezinta primii doi de de facutate, echivalentul unui colegiu in Romania. Dupa care isi va continua studiile inca 2 ani de zile pentru Bachelor Degree si apoi cine stie ce va mai urma. Le ia si el pas cu pas. Tot pentru a ma lauda, pana acum are numai 10 pe linie. Este o realizare foarte mare pentru el, daca te gandesti ca are si un full time job, pe care il face cu mare succes, ba mai mult anul acesta a fost avansat intr-o pozitie globala in compania unde lucreaza.

Sunt 5 ani de cand sunetem plecati din Romania. Chiar acum trebuie sa ne depunem actele pentru cetatenie, insa sunt sigura ca pentru asta va exista un post separat.

Asa pe ansamblu ne-am obisnuit cu viata de aici atat de mult, inca totul pare atat de normal. Poate de asta m-am si oprit din scris, pentru ca totul era asa de banal incat nu am mai avut subiecte de scris. Insa mi-am dat seama ca acum pot scrie aici dint-un alt punct de vedere, asa cum este viata aici, viata ce care o traiesc din ce in ce mai mult ca un american.

Pe curand!

 

 

 

3 Years in US

As vrea sa incep prin a va multumi tuturor celor ce imi urmatiti blogul, celor ce imi urmariti pagina de Facebook si celor ce imi lasa comentarii aici pe blog. Asta ma face sa nu renunt si sa mai vin din cand in cand cu cate un articol nou. Imi e ca daca renunt la blog, atunci va dezamagesc pe voi. Gandul de a renunta se datoreaza faptului ca mi se pare ca viata mea, aici in US, a devenit atat de normala si banala, incat cu greu imi gasesc subiecte de scris. Mi se par acum, subiectele,  atat de banale si atat de plictisitoare. Si mai este inca ceva…nu stiu cateodata cum sa spun lucrurilor astfel incat sa nu dau impresia ca ma laud. Ca eu traiesc aici in America, unde atat de multi oameni ar vrea sa ajunga. Eh, nu stiu! Am filozofat si eu asa putin si mi-am zis oful.

Dar vreau sa stiti ca voi ma motivati sa tin acest blog inca in viata.

Si uite pentru asta, vin cu urmatorul post. Pentru voi!

Astazi voi celebra prin acest articol cei trei ani in US.

Chiar daca numai trei ani de zile au trecut de cand am pus piciorul pe taram american, ma simt ca si cum sunt aici de mult mai mult timp. Parca din totdeauna.

Acum cand lucrurile incep sa se mai aseze si pentru noi, imi vin in minte toate momentele grele de la inceput. Paradoxal este ca atunci cand traiam acele momente, nu mi se pareau deloc grele. Acum cand ma uit inapoi..imi dau seama cat de puternici am fost. Dar sa nu o dam pe melancolie, nu e stilul meu deloc.

Sa fac asa, o retrospectiva a ceea ce am realizat in acesti trei ani. Unora poate li se va parea putin, altora poate mult, pentru mine este realitatea.

Primul lucru de care sunt super mandra este schimbarea jobului. Dupa doi ani de zile de lucrat la Macys, iata ca a sosit timpul sa imi reiau jobul de birou pe care il aveam in Romania, chiar daca mi-am schimbat profilul. In tara facem vanzari/marketing, iar aici fac contabilitate.

Apoi ne-am mutat cu casa. Ne-am mutat un pic mai la nord de Miami si ne place mult mai mult. Zona asta ni se potriveste ca o manusa stilului nostru de viata. Ne simtim mult mai in siguranta aici, zona este mult mai frumoasa si mai curata, este mai mult “family oriented”, iar in viitor aici vanam sa ne cumparam o casa.

Am largit cercul de prieteni exponential. Daca la inceput nu prea aveam (adica deloc) prieteni americani, ci numai romani, iata ca dupa trei ani de zile pot spune ca ne-am imprietenit si cu americanii. Imi place la fel de mult sa petrec timp cu ei, asa cum imi place sa petrec timp cu prietenii mei romani. Insa faptul ca acum avem prieteni americani arata ca suntem din ce in ce mai integrati in sistemul american.

O realizare proprie de care iar sunt super mandra este faptul ca mi-am luat permisul de conducere si ca am masina mea proprie si ca in fiecare zi urc in ea si nu mai depind de al meu sot. Este o libertate ca de fiecare data cand iti doresti sa te duci undeva, ai luat cheile si ai plecat. Fara sa depinzi de nimeni si cu un confort mult mai mare decat mijloacele de transport in comun, care “by the way” aici sunt aproape inexistente.

Am prins mult mai multa incredere in mine. Pentru ca sunt inconjurata de oameni ce nu ma critica, ce nu imi analizeaza fiecare mica greseala, ba din contra ma incurajeaza si imi spun ca EU sunt prea critica cu mine. Niciodata nu m-am simtit atat de apreciata, ca aici in US. Oamenii astia stiu cum sa iti faca un compliment, stiu cum sa fie diplomati, stiu cum sa nu te demotiveze, ba din contra.

Si nu in ultimul rand as vrea sa vorbesc despre faptul ca aici imi pot urma pasiunile mai cu usurinta. In primul rand datorita faptului ca primesc incurajari (apropo de paragraful de mai sus), dar si pentru faptul ca acum imi permit sa investesc un pic mai mult in pasiunile mele. Si asa, nu cu mult timp in urma mi-am creat un canal pe YouTube unde vorbesc despre Beauty, Fashion si Healthy Life. Canalul este in limba engleza si reprezinta o provocare foarte mare pentru mine. Stiu ca engleza mea nu e perfecta, nici nu are cum sa fie, insa acest canal imi da posibilitatea sa imi duc limba engleza la un alt nivel. Cel putin asa sper. Daca vreti sa vedeti acest proiect, click aici. 

Acum va las, incepe weekendul si trebuie sa il petrec cum se cuvine. Pe data viitoare!

 

 

 

 

Impressions about americans

Da! Cred ca a sosit momentul sa scriu si despre acest subiect, avand in vedere ca traiesc de ceva timp pe meleagurile lor. Cred ca ar fi interesant, nu-i asa? Am sa incerc sa trec asa prin mai multe domenii, astfel sa redau o imagine cat mai completa a lucrurilor. Inainte totusi de a incepe vreau sa precizez ca eu nu am calatorit afara din Florida, asa ca parerea mea se va axa doar pe ceea ce am vazut eu aici, in acest stat. Acum voi cei ce locuiti in alte state, puteti lasa comentariile in cele de mai jos.

1) Sa incepem cu partea de fashion. Aici sunt multe de discutat. Ca peste tot sunt oameni ce se imbraca cu stil, pe atat de multi ca cei ce nu au niciun stil. Sa vorbim totusi de cei ce nu au stil. Aoleu…de unde sa incep! In primul rand as vrea sa le parasc pe toate grasele (si credeti-ma ca nu am nimic cu ele personal)  ce poarta colanti cu tricouri ce nu le acopera buricul. Asa ceva!!! E ridicol! Imi vine sa ma duc la ele si sa le intreb cine le-a invatat sa se imbrace asa. Ridicol si o mare insultare pentru ochii mei care au vazut ceea ce nu voiau sa vada vreodata. Apoi tot din categoria ridicolui…de data asta in randul baietilor il reprezinta purtatul papucilor cu ciorapi. Eeeee, credeam ca asta are sa fie tot. Dar nu! E si mai mult decat atat. E o moda aici in US, in randul populatiei nu atat de bogate (financiar cat si intelectual…banuiesc) de a purta pantalonii in vine. Adica cu lenjeria la vedere total. Ceva mai hidos de atat, sincer va spun ca nu am vazut. Mai bine le privesc pe grasele in colanti, zau asa!

Tot relationat de fashion as vrea sa ii mai parasc pe americani ca poarta prea mult poliester. Dar mult prea mult. Aproape toate magazinele de nivel mediu sunt pline in proportie de 80-90% cu haine de poliester. Incepe sa ma manance pielea cand ma gandesc la asa ceva. Acum sa ii justific asa un pic de ce cumpara ei haine din acest material. Pai cumpara pentru ca le e lene sa calce. Pentru ca iei haina, o pui la masina de spalat, apoi la uscator si apoi direct pe tine. Nu face cute, deci este perfect pentru ei. Apropo de asta! Ma duc si eu intr-un magazin si ma intreaba vanzatorul daca ma poate ajuta. Eu ii zic ca sunt in cautare de ciorapi din bumbac. La care tipul imi zice: da, avem; vino cu mine sa iti arat. Si imi arata unii ce aveau doar 10% bumbac. Eu ii zic ca vreau cu cel putin 80% bumbac….lucru care l-a incurcat teribil…a zis ca nu exista asa ceva! Din acest motiv imi import sosetele din Romania. Atat pentru mine cat si pentru al meu sot.

Alta moda aici este de a purta pantaloni de costum cu tricou polo. L-am amenintat pe al meu sot ca daca ma insulta vreodata purtand aceasta tinuta se lasa cu scandal teribil. Asa taranie nu am intalnit nici la manelisti.

Acum ca i-am vorbit asa de urat pe americani…vreau un pic sa precizez ca exista si oameni din categoria cealalta, ce sunt imbracati foarte frumos…si ca sunt magazine cu lucruri de calitate, cu bumbacuri foarte frumoase, cu matasuri…depinde doar de tine ca om sa alegi calitatea in detrimentul faptului ca nu trebuie sa calci.

2) Americanii sunt niste oameni foarte activi. Mai toata lumea face miscare. In fiecare dimineata ii vezi la alergat, salile de forta sunt pline, foarte multe comunitati au sali de gym cel putin. Fiecare face ceva pentru a se mentine sanatos. Imi aduc aminte cand am venit in US..si am stat in gazda la o profesoara de limba engleza… m-am mirat cand mi-a spus ca ea se trezeste in fiecare dimineata la ora 5 ca sa alerge. Am crezut-o nebuna…acum insa ii inteleg. Fiecare aici face ceva pentru a se mentine activi. Si nu doar tinerii. Oameni de diferite varste isi gasesc cate o activitate sportiva si se tin de ea.

3) De cand am venit in US nu mai stiu ceea ce este aia barfa. Off, asa de bine este! Aici nu se barfeste, sau daca se spune ceva – este scurt, la obiect si gata. Nimeni nu e interesat de viata persoanala a nimanui. Nimeni nu e interesat de ce haine poarta cutarica, cine cu cine se intalneste sau cati bani face ala pe luna. Pur si simplu gasesc alte subiecte de discutat in afara de barfa…care dupa parerea mea nu aduce nimic bun intr-o societate.

4) Mai toata lumea are tatuaje. Cel putin unul, daca nu e intins pe toata mana sau pe tot piciorul. Si nimeni nu critica pe nimeni. Nu esti discriminat din acest punct de vedere. In cazul in care va intrebati daca eu am vreun tatuaj..va raspund ca nu. Poate pentru ca nu sunt americanca :) zic si eu.

5) Sa vorbim un pic si de adolescenti pe care ii apreciez tare mult. Dupa ce termina liceul multi adolescenti aleg sa se mute din casa parinteasca si sa incepeapa viata pe cont propriu. Isi iau un apartament in chirie, isi iau cate un job, isi fac credit ca sa isi plateasca facultatea si uite asa cand au terminat studiile deja sunt bine caliti. Bineinteles ca parintii ii ajuta din punct de vedere financiar…insa a trai de unul singur de la o varsta atat de frageda, iti da posibilitatea de a deveni mult mai responsabil. Parerea mea.  Sa nu mai vorbesc de faptul ca parintii sunt intotdeauna foarte deschisi cu ei, abordeaza subiecte diverse si incerca sa le obtina prietenia mai presus de un control exagerat.

6) Americanii sunt ahtiati dupa crafting. Sau cum s-ar traduce in romana: lucru manual. Isi fac singuri aranjamente pentru casa, isi revopsesc mobilierul din casa doar ca sa para altcumva, isi decoreaza casa cu fiecare sarbatoare (Craciun, Ziua Recunostintei, Halloween, decor de primavara, decor de toamna etc). Pentru ca sunt atat de inebuniti dupa acest lucru, veti gasi multe magazine de unde poti cumpara astfel de lucruri. Cel mai cunoscut magazin este Michael. Daca vrei idei de a va face singuri decoratiuni in casa atunci cautati acest magazin pe internet.

7) Sa discutam despre TV, sau mai precis despre ceea ce se transmite la televizor. In primul rand as vrea sa spun ca sunt sute de programe la care te poti uita..de la posturile nationale unde vei gasi diversitate pana la posturi foarte targetate (din care preferatele mele sunt Food Network si HGTV – cu case si despre case). Dar ma jur ca nu am vazut niciodata o emisiune  de genul “La Capatos” sau “cu Maruta” sau plictiseala maxima care era cu Columbeanca. Chiar si cand sunt emisiuni gen paparazzi stirile sunt foarte decente, reportenii nu intind coarda sa puna vedetelor intrebari ce tin de viata lor personala. Si daca este sa o dam pe partea politica, cred ca nu l-am vazut pe Obama sa apara la televizor cu un speech de 10 ori de cand sunt eu in America. Presedintele chiar are treaba sa conduca tara, nu sa fie un mascarici la TV. Si nici ceilalati politicieni nu apar la TV, de fapt ca sa o dau pe aia dreapta nu prea sunt emisiuni politice. Se da cate ceva atunci cand este campanie si cam atat. In rest nu se intoxica pulicul nu nimicuri de acest gen.

8) Si as vrea sa mentionez faptul ca americanii tin foarte mult la familie. De fapt pentru ei familia reprezinta totul. Si la munca toata lumea te intelege daca ai un copil bolnav si trebuie sa pleci ca sa il duci la spital. Toate weekend-urile sunt facute sa petreci timp in familie, sa pleci in vacanta cu familia…ce sa mai…totul este despre cum se petreaca mai mult timp in familie.

9) Money, money, money! Am vrut sa precizez si faptul ca americanii cu siguranta sunt natia ce detin cele mai multe credit carduri pe cap de locuitor. Si eu am vreo 6-7 si credeti-ma ca am putine. Se zice ca un american are in jur de 20 de credit carduri. De ce au asa multe, poate va intrebati? Pentru ca aici trebuie sa consumi credit. Nu consumi credit….nu primesti credit pentru a iti lua o masina, sau casa sau ce mai vrei tu sa iti mai iei in rate. Si pentru acest lucru sistemul asta cu credit carduri este foarte bine pus la punct. Cheltui bani de pe credit card, la sfarsitul anului iti iei cateva procente inapoi din ce ai chelutit, sau primesti puncte pe care isi poti cumpara bilete de avion, sau mai stiu eu ce. Fiecare companie vine cu cate o idee astfel incat sa se vanda mai bine. Chiar si magazinele au propriile credit carduri. De exemplu poti sa aplici pentru un credit card la Macy’s cu care poti cumpara doar lucruri de acolo. La ce folos poate va intrebati? Pai daca esti client fidel al acestui magazin si ai credit card de la ei, atunci ai anumite discounturi pe care altfel nu le ai. Totul este credit card aici…de aici deriva si faptul ca americanii sunt o mare societate de consum.

10) Stop, aici nu se fumeaza. Asta imi place mie cel mai mult. Nu se fumeaza in restaurante, in baruri, in cluburi si practic mai nicaieri. Nici macar nu au spatii amenajate unde ai putea sa fumezi. De exemplu te duci pe un vas de croaziera si pe ditamai vasul nu ai decat doua locuri de fumat. In rest te abtii. O Doamne..ce bine e sa traiesti in US din acest punct de vedere.

11) Parerea mea este ca americanii nu stiu sa petreaca. In general daca te duci la o petrecere organizata de ei, nu ai muzica si lumea nu danseaza. Tot ceea ce se face – se sta cu un pahar in mana si se socializeaza. Mi se pare cel mai plictisitor lucru! Ce e aia petrecere fara muzica si dans?

12) Serviciile sunt la mama lor acasa. Daca te vei caza la un hotel, pai sa fi sigur ca lumea se va purta foarte frumos cu tine. Daca te duci sa iti cumperi ceva dintr-un magazin, lumea va fi foarte amabila cu tine. Daca te duci la primarie sa iti iei nu stiu ce permis de a iti mai construi ceva langa casa, acea persoana se va purta foarte frumos cu tine. Este o regula nescrisa aici ca daca lucrezi cu publicul trebuie sa fi dragut, sa ai zambetul pe buze si sa faci clientul sa se simta bine venit. Ah, ce nu as da sa fie asa si in Romania!

13) Daca ar fi un cuvant care ar putea sa descrie America, atunci cu siguranta acest cuvant ar trebui sa fie MARE. Aici totul este mare. Portia de mancare pe care o primesti la restaurant, autostrazile sunt cu cate 5-6 benzi, cladirile sunt inalte de tip zgarie nor, casele sunt mari, camerele sunt mari, masinile sunt imense, oamenii sunt mari (nu toti, trebuie sa recunosc), tara e foarte mare..si exemplele pot continua.

14) Si ultimul lucru ce imi vine in minte despre americani este managementul. Doar aici a fost inventat. Americanii stiu ca motiveze un angajat. Niciodata nu ai sa auzi ca un angajat este criticat de fata cu altii, intotdeauna se vorbeste foarte pozitiv, incerca sa te incurajeze si mai toti managerii au aceasta propozitie in vocabular: You did a great job!”. Frumos, nu?

Daca va mai vin alte idei despre americanii, va rog sa le scrieti mai jos. Mi-ar face mare placere sa le citesc.

Driver in US

Offf, a sosit si clipa aceasta. Nu credeam ca am sa imi iau niciodata inima in dinti. Dar…uite ca mi-am luat-o. Astazi as dori sa impartasesc cu voi, ca in sfarsit, am inceput sa conduc masina pe taramuri americane. Se fie cam o luna de zile de cand am devenit un pericol public pe strazile din Florida..insa pentru linistea tuturor… nu am comis nicio nenorocire pana acum. Totul se desfasoara lin si conform cu legile Floridiene.

Scriam cam acum doi ani de zile ca mi-am luat Learning Permit. Pentru cine vrea sa citeasca acest articol, click aici. Learning Permit iti trebuie (sau nu neaparat) daca in tara ta de origine nu ai avut carnet si nu vrei sa te aventurezi din prima in a-ti lua permisul de conducere. Dar nu mai detaliez despre acest lucru pentru ca am scris la vremea lui de acest subiect.

Toate drumurile duceau spre urmatorul pas in calatoria mea prin America. Sotul meu trebuia sa plece intr-o calatorie timp de o saptamana (el ma ducea la munca in fiecare zi), ne luasem a doua masina de ceva timp, din care a mea zacea in fiecare zi in parcare (se si pusese praful pe ea), plus ca deja aveam experienta de condus cu ajutorul Learning Permit-ului. So toate drumurile duceau la Roma pentru mine. Nu mai zic ca toti colegii de la munca faceau presiuni masive ca trebuie sa ma duc sa imi iau carnetul. No..zis si facut. M-am programat eu asa intr-o luni de dimineata la DMV.

Dau toate documentele la ghiseu si imi spune sa astept pana sunt strigata. Aaaa, ce am uitat sa spun este ca aici dai examenul auto pe masina proprie. Asa ca masina mea era deja parcata in fata cladirii, cu indicatii pentru sotul meu sa o parcheze intr-un loc cat mai putin populat. In fine, sunt strigata si mi se spune ca sa mergem la masina. Il duc eu pe nenea la masina…imi verifica daca am frane, lumini, semnalizari, imi cere asigurarea auto..sa se asigure ca sunt ok si plecam la drum. Fa la dreapta, fa la stanga…cateva stopuri la care opresc perfect…ma pune sa merg cu spatele, intoarcerea din 3 puncte (pe care by the way…nu o practicasem niciodata, insa chiar in dimineata aceea sotul imi explicase cum se face in caz ca ma pune sa fac asa ceva), imi mai pune cateva intrebari de genul: cum imi pozitionez rotile cand vreau sa fac o parcare in rampa (de parca Florida asta e plina de dealuri si munti, intelegeti gluma, da?) si apoi ma pune sa parchez. Parchez eu intre niste jaloane si apoi imi zica ca sa ies cu spatele in partea stanga. Zic ghinion ca eu invatasem sa ies cu spatele numai in dreapta. Si cand dau sa ies lovesc jalonul din stanga…ma gandesc ca e sfarsit totul. Imi si ziceam eu asa in sinea mea…pacat de mine ca ma descurcasem atat de bine pana la momentul asta. Si instructorul da din cap ca nu e multumit, insa nu zice nimic. Iar iau volanul si intru in parcare, iar dau in spate si hai ca din a doua am iesit. Mai facem cate o drepata, o stanga, dam prioritate la alte masini si gata, ma pune sa opresc. Acum ma mai si intreaba daca stiu ca am gresit. Ii zic si eu ca stiu ca am gresit si ca sunt foarte dezamagita de mine pentru ca de fiecare data mi-a iesit perfect si acum am sfeclit-o (by the way nu stiu cum se zice in engleza sfeclit-o, asa ca sigur am inlocuit cuvantul asta cu un altul :) . Sta el asa si se gandeste si in final zice….Gongratulations, you passed. Oooo, nici nu imi venea sa cred. Eu una nu imi dadeam nicio sansa. Insa uite ca, cateodata tu poti fi criticul tau cel mai aspru. Mi-au retinut apoi Learning Permitul si in schimb am primit carnetul de conducere.

Acum imediat dupa ce mi-am luat carnetul am si fost nevoita sa ma apuc de condus…cum va spuneam sotul a trebuit sa plece pentru o saptamana din US si eu a trebuit sa ma descurc pe cont propriu. Asa ca am inceput. La inceput mai greu, insa uite acum la o luna distanta pot spune ca deja parca incepe sa fie mai usor. Acum voi cei din Romania o sa spuneti ca ma plang degeaba ca e greu…ca in comparatie cu traficul din Bucuresti….Florida este un mic copil, si ca e mai greu sa conduci o manuala decat o automata si ca benzile din US sunt mai late ca cele din Romania, ca aici in US ai locuri de parcare peste tot…si aveti dreptate…insa, asa ca orice incepator, tot imi este greu. Aici am parte de masini foarte mari, plus ca si masina mea e cam mare (mostenire de la sot..el a luat masina cea noua, iar eu am luat masina pe care am cumparat-o cand am ajuns in US, cu bani cash..so cam inchipuiti-va ca nu e chiar atat de noua…ma consolez si eu cu faptul ca la timpul ei a fost full loaded…piele de prima calitate, trapa si motor super puternic…plus marca nemteasca).

Una peste alta…atat am avut sa va spun. Acum sunt si eu independenta. Ma pot duce la mall cand vreau eu. De acum nu o sa mai pierd nicio promotie…le pontez pe toate. Bani imi mai trebuie..ca Driver Licence-ul il am in poseta acum.

4th of July

Ma si gandesc cum de nu am scris pana acum despre aceasta zi foarte speciala aici in US. Nu stiu cum de mi-a scapat, pentru ca in fiecare an am facut ceva special. De exemplu in primul an am fost invitati la o prietena acasa si am tras o mare petrecere cu gratare, bere, voie bune si bineinteles cu vizionatul artificiilor. Al doilea an am fost la Hard Rock Cafe si am vazut artificiile de acolo. Insa parca anul asta le-a intrecut pe toate. Ne tot gandeam ce sa facem anul asta de 4th of July, mai ales ca este primul an cand am si eu aceasta zi libera…pana acum trebuind sa lucrez de fiecare data. Asa ca am zis ca un lucru ca acesta nu trebuie trecut cu vederea ci trebuie sarbatorit asa cum se cuvine.

O prietena ne-a dat un sfat excelent. Sa mergem la plaja pentru ca de acolo se vad cel mai bine artificiile si asa vom simti cel mai bine spritul american. Zis si facut! Ziua de 4 iulie a fost una cam capricioasa, in sensul ca a fost cam innorat. Asa ca toata ziua ne-am tot framantat cu vremea. Insa pe seara cerul parca s-a mai luminat, asa ca am suit in masina si spre plaja cu noi.

Fiind asa o mare sarbatoare nu am mai putut ajunge cu masina pana la ocean. Circulatia era restrictionata. Nu-i problema, parcam masina pe unde putem si o luam la picior. De altfel toata lumea facea ca si noi. Lipa lipa catre plaja.

Am spus sa va si arat puhoiul ce se indrepta catre plaja, bineinteles ca si noi ne includem in el, in puhoi.

4th of July

Daca va intrebati ce sunt cu atatea tricouri galbene..ei bine ei sunt brazilieni. Inca nu pierdusera rusinos. Dupa meciul dezastruos nu mai e nimeni imbracat in galben. :))) Culoarea galbena este interzisa in South Florida.

Lasand acum gluma de-o parte as vrea sa va mai arat peisajul de care am avut parte pana sa ajungem la plaja. Aici in South Florida pana sa ajungi la ocean as sa intalnesti acest canal (pe care ei il numesc Intracoastal) si care de obicei, pe o parte si alta a lui vei gasi numai case de milioane de dolari cu yachturi parcate la pontonul personal. Este cam aceasi fita sa ai o casa cu deschidere la Intracaostal, pe cat este la ocean. Bine la ocean este un pic mai sus cotata, insa nici dincolo nu e de neglijat.

Ce parere aveti? Va place?

Intracoastal

Si lipa lipa din nou pana am ajuns la ocean. Odata ajunsi aici am dat de si mai multa lume. Multa lume, multe tarabe care vindeau cam orice..de la copane de curcan (lumea zice ca sunt delicioase, mie mi se par scarboase), pana la limonada, tacos, buritos si alte minuni de genul. Aaa, plus porumb fiert. Ne-am facut si noi loc printre toti oamenii si am pornit la o mica plimbare pe langa plaja. O dupa amiaza frumoasa, putin innorata insa poate a fost mai bine asa…norii ne-au mai protejat de caldura verii.

In aceasta fotografie puteti vedea in spatele meu toate tarabele ce erau amenajate special pentru aceasta zi.

Tricoul de 4th of July

 

Dar sa nu subestimam plaja. Pana la urma acest peisaj face toti banii. Acum ce-i drept cam aglomerat, insa parca intr-o zi ca asta tocmai asta este farmecul.

Eu la plaja

A se remarca, va rog, tricoul. M-am pregatit intens, nu gluma. In drumurile mele prin mall-urile Floridei am intalnit acest tricou. Cum se apropia Ziua Independentei, am zis ca sa il cumpar. Si bine am facut…pentru ca imi place foarte mult. Am sa il port si cu alte ocazii.

Acum plaja-plaja, plimbare-plimbare, insa ni se facuse cam foame. Asa ca am poposit la unul din restaurantele de pe plaja. Ma si mir cum am gasit o masa disponibila. Dar ce ma mai intreb…bine ca am gasit. Ca imi era si foame si ma si cam dureau picioarele. Stiti voi, eu si problemele mele de picioare.

Aici ne-am delecat, eu cu o salata, iar al meu sot cu un burger. Macar unul din doi sa respecte traditia de a manca burger de ziua nationala a Americii.

Dar sa va arat privelistea pe care am avut-o la restaurant. Sa tot stai si sa nu mai pleci.

Plaja din Deerfield Beach

Aceasta parte de plaja este dedicata tineretului. Dupa cum vedeti in poza, toata lumea face cate un sport. Pai cine a zis ca plaja e doar pentru prajit la soare?

Dar ce ar fi un 4th of July fara artificii? E ca si o zi de nastere fara tort. Dupa ce s-a lasat seara, a urmat un impresionant foc de artificii…lansate direct de pe ponton. Nu exagerez cu absout nimic cand va spun ca focul de artificii a durat jumatate de ora. Ma si dureau picioarele de atata stat pe ele. Am reusit sa fac si un filmulet cu ele, insa acest filmulet nu egaleaza cu nimic ceea ce a fost in realitate. Imi pare rau guys!!!! Am sa las acest articol fara partea de video, pentru ca tot incerc sa editez filmultetul cu artificii, insa de fiecare data imi moare calculatorul. Imi trebuie ceva mai puternic. Pana imi setez serverul ca si computer de editat video…mai dureaza putin. Iar pentru asta nu mai vreau sa mai aman acest post pe blog. Deja simt ca 4th of July este deja un subiect expirat!

 

 

 

About friendship

Nu vreau sa incep acest post fiind melancolica, dar alt inceput mai bun nu am gasit. Va rog sa ma scuzati, nu o sa se mai intample, pana data viitoare! Dar totusi sa incepem sa trecem la subiect. Atunci cand te decizi sa pleci intr-o tara straina, doar tu si cu a ta jumatate, primul gand ce iti vine in minte este acela de praca lasi totul in urma…cel mai important fiind familia si prietenii. Si teama aceea ca vei locui intr-o lume noua unde nu ai sa cunosti pe nimeni…ganduri multe iti vin in minte cum ca prietenii din copilarie sunt prietenii adevarati si ca pe parcurs ce inaintezi in viata, oamenii ce ii intalnesti in viata sunt asa… mai mult cunostine si ca niciodata nu mai poti lega prietenii noi.

Acest asticol va fi unul poate foarte “rumbbling”, insa simt nevoia sa  scriu despre acest subiect, mai ales acum ca s-au anunțat castigatorii loteriei vizelor si vreau sa le dau tuturor o speranta ca totul are sa fie bine si ca asa cum au avut prieteni in Romania, vor avea si aici. Depinde doar de fiecare persoana in parte cum se adaptează, cat de pozitiv vezi viata, cat de sociabil si deschis esti. Fiti toate acestea si veti avea nenumarati prieteni.

As vrea sa le multumesc prietenilor ce i-am întâlnit aici. Doar oameni minunați ce mi-au facut numai bine in viata. Oameni ce au știut ce înseamnă sa fii nou intr-o alta țără si care au facut atat de multe pentru noi neaspteptand nimic in schimb.  Imi aduc aminte când eram in primele luni de US si am cunoscut un cuplu de romani ce traiesc aici de peste 20 ani…o Doamne! Ne invitau in fiecare sfarsit de weekend la ei..doar pentru ca stiau ca nu cunoastem pe nimeni aici si ca nici nu castigam atat de bine incat sa ne permitem sa iesim in oras de fiecare data. Si uite asa timp de luni de zile..eram pe capul lor tot timpul..ba la un gratar, ba la ei la piscina..ba la un jucat de remi. De fiecare data aveam cate o activitate de facut si mereu plecam de la ei cu o super multumire in suflet ca am intalnit acesti oameni minunati. Nu stiu insa de ce vorbesc de ei la trecut..sunt inca prietenii nostrii buni si ii iubim nespus de mult, doar ca acum ii mai lasam sa respire si nu ii mai deranjam saptamanal. Am crescut si noi un pic mai mult acum!

De fiecare data cand vine vorba sa sarbatorim ceva traditional romaneste..de tot atatea ori mi se face dor de casa, de traditiile romanesti si de stransul cu familia undeva la o masa buna si de cele mai multe ori copioasa. Dar tot de atatea ori suntem salvati de alti buni prieteni pe care ii iubim tot lafel de mult si pe care ii simtim ca si familia noastra. Cu ei facem Revelioane, Craciun si da, ati ghicit, Pastele tot impreuna il petrecem. Fetita lor cea mica ne-a facut deja propunere sa ne mutam la ei in casa si sa fim prietenii ei cei mai buni..ceea ce si suntem. Cum sa nu iubesti o asa minune de fetita? Deci vedeti cum puteti avea o parte din familie aproape?…facandu-va o noua familie langa voi. Ce daca purtam nume diferite…who cares? Nu asta e important! Important este cat de apropiat te simti de persoana respectiva.

Apoi sa va vorbesc de alt tip de prieteni. Prietenii burlaci! Ooo, da! Ce bine este sa ai prieteni de acest gen! Ei sunt sarea si piperul in viata noastra! Ei ne povestesc de aventurile lor in viata, ei ne mai scot din viata asta a noastra…cateodata prea normala. Te bucuri de tot ceea ce li se intampla, de tot ceea ce traiesc si parca nu stii ce sfaturi sa le mai dai, astfel incat sa ii insori si pe ei odata. Sa ajunga si ei sa aiba viata asta a ta monotona:)))) Sunt sigura ca cei despre care vorbesc se vor recunoaste in acest post!

Nu as vrea sa las deoparte nici prietenii din Romania si sa nu ii mentionez aici..pana la urma cu ei am petrecut cea mai mare parte din viata mea. Insa fara sa pun o nota negativista aici, vreau sa va spun decat atat…in tot acest timp s-au imputinat substantial…de la zeci de persoane la nu mai mult de 2-3! Dar ii inteleg…este si normal asa…nici eu nu mai pot face fata sa mentin relatiile cu toti. Oameni de foarte bun caracter, de foarte buna calitate..insa de care distanta m-a indepartat. Dar hai sa vorbim de prieteni, nu! Ca doar despre ei este vorba. Familia mea imi este foarte apropiate si sunt prietenii mei de nadejde. Nu exista saptamana in care sa nu ne vedem pe skype. Acum mamele sunt dotate cu cea mai performanta tehnologie doar pentru a avea acees la skype, facebook si pentru a imi citi mie blogul. Matusile mele au invatat de asemeenea sa intre pe internet doar pentru a vorbi cu mine. Acum toate au cont pe Facebook si dau like la posturile si pozele mele. Verisorii mei sunt alaturi de mine, de asemenea, mentinem legatura mereu, prin intermediul internetului. Mama chiar a avut un request ca vrea si ea o tableta ca sa poate sa o care peste tot cu ea, sa poata face poze si video. Apropo de video, nici nu stiti ca una din matusile mele are canal pe youtube in care posteaza filmulete de la casa parinteasca aflata intr-un colt de Romania…si filmeaza de fiecare data cand se strang acolo si fac petreceri in familie. Ea este mai tare decat mine. Eu nu am atat de multe filmulte pe youtube cate are ea. M-a luat la faza asta. Apropo, daca vreti sa imi vedeti cananul de Youtube..atunci click aici. 

Inca mentin legatura cu prietena mea cea mai buna pe care am pastrat-o cu grija inca din frageda copilarie. Inca din clasa intai ma stiu cu ea..si de atunci practic cam ne-am petrecut viata impreuna. Si chiar daca am plecat peste mari si tari…tot mai tinem legatura, tot mai ne spunem mici secrete, tot mai suntem la curent cu tot ce ne inconjoara..pentru ca prietenii adevarati stick together no metter what! Ooo, este o placere sa ne auzim pe skype, sa mai stam la o barfta, sa mai impartasim retete, sa ne aratam ce ne-am mai cumparat..sa ne purtam una alteia de grija. Uite inca un membru in familia mea..chiar daca nu purtam acelasi nume! Again..that doesn’t matter! 

Si nu as vrea sa uit si de o alta prietena de-a mea de aici din US ce ne imfrumuseteaza viata cu fiecare ocazie cand ne vedem! O persoana atat de pozitiva, atat de spirituala si atat de energica nu am vazut in viata mea. Ea imi trateaza problema ce o am la picior…da stiu…de atatea luni! Inca mai port acel papuc special…problema persista. Sper ca nu pentru mult timp.

Cei enumerati mai sus sunt prietenii pe care ii pot suna la orice ora din zi si din noapte si stiu ca ar sari pentru mine, in caz de ajutor. Bineinteles ca cercul nu este inchis nici pe departe. Sunt si alte persoane in viata mea pe cale sa legam prietenii frumoase, sunt colegi de munca ce imi fac viata mai frumoasa zi de zi si de la care invat atat de multe lucruri.

Sunt foarte norocoasa sa fiu inconjurata numai de oameni minunati. Toti niste oameni deosebiti. Sa nu uit insa si de voi…cei ce imi cititi blogul de fiecare data si de la care primesc doar mesaje frumoase. Imi salta inima in sus de bucurie cand vad cat ma sustineti prin commenturile voastre, prin mesajele pe care le primesc pe facebook, prin faptul ca dati like la toate postarile mele. As vrea sa va iau pe toti la mine acasa. Bine, haideti ca poate am exagerat un pic, nu ati incapea in mica mea locuinta, insa nu exagerez cand spun ca mi-ar placea sa fac o intalnire cu voi toti undeva …asa la un suc pe plaja. Ce ziceti, veniti? Strangeti-va din toate colturile lumii si haideti in Florida. Va astept!

Imi pare rau daca am plictisit cu acest post, nu a fost intentia mea. Intentia mea, cum ziceam la inceput, este sa le dau tuturor o speranta de bine ca si aici vor gasi oameni minunati, oameni de la care vor primi ajutor si care le vor face acomodarea mai usoara! Le urez tuturor sa intalneasca numai oameni buni in calea lor!

Si sa termin intr-o nota nu atat de melancolica, am sa postez o poza in cele de mai jos care m-am gandit ca ar fi foarte potrivita pentru acest post. Voi ce tip de prieteni aveti?

Tipuri de prieteni