One year later

Pe 16 februarie am facut un an de cand am pus piciorul in US. Uitandu-ma la posturile de acum un an de zile, imi dau seama ca nu v-am povestit niciodata acea prima zi, primele ore traite pe taramul american. Si stiu si de ce…nu mi-am putut aduna gandurile in prima luna. Toate erau noi in capul meu si nu ma puteam decide despre ce sa scriu mai intai. Mi se amestecau toate in cap, iar incercarile mele mureau inca inainte de la e publica. Cate draft-uri am putut scrie, nici unul cu succes. Abia la vreo luna si jumatate am putut sa fiu si eu cat de cat coerenta.

Dar sa va povestesc acum despre primele ore traite aici….ce e prea tarziu? Nu cred! Printr-o coincidenta am zburat in acelasi timp cu fratele sotului meu, insa nu in acelasi avion. Asa ca ne-am luat la revedere in Londra dar doar pentru opt ore, caci urma sa ne reintalnim in aeroport in Miami. Zis si facut. V-am povestit deja ca eram neadecvat de gros imbracata, insa ce nu v-am povestit este ca am calatorit destul de mult pana am ajuns la Patty – gazda noastra pentru prima luna de zile. De ce am tot calatorit? Pentru ca prima oara trebuia sa il lasam pe cumnatul meu la hotel (el era cu alta treaba in US, independenta de imigrarea noastra), dar el pierduse rezervarea la hotel, asa ca a trebuit sa il ducem la un alt prieten acasa, sa isi petreaca noaptea la el. Asa am apucat sa vedem si noi imprejurimile, chiar daca nu intelegeam nimic din ce ni se intampla.

Dupa ce l-am lasat la casa prietenului lui, am plecat spre locul unde trebuia sa ne fie casa in prima luna, insa cu un mic ocol, pentru ca prietenul ce ne-a asteptat la aeroport a vrut sa ne faca mai intai cunostina cu oceanul. Nu mai vazusem oceanul niciodata in viata mea. Ma gandeam eu asa…daca vreodata am sa realizez ca de acum incolo voi trai langa el. Ma simteam atat de mica in acele momente. Stelele erau deja pe cer, briza batea ca o adiere fina…dupa asa o calatorie, dupa asa o schimbare in viata noastra…aceste doua lucruri iti linisteau gandurile. Avea sa fie bine, mi-am spus!

Si a fost bine! Acum privesc in urma cu un an si spun acelasi lucru: e bine. “Of course” ca nu m-am imbogatit peste noapte, nu mi-am cumparat inca casa mea, inca mai circul cu autobuzul…insa sunt alte lucruri ce le-am dobandit. O engleza mult mai fluenta, o spaniola decenta la nivel conversational, adaptare in locul unde ne aflam…sa putem sa luam lucrurile asa cum sunt si sa putem trai cu ele fara ca acestea sa reprezinte un compromis pentru noi. De ce spun toate aceste lucruri? Pentru ca am citit povestile mai multor romani ce au incercat sa isi faca o viata aici nu nu au reusit. Au fost doborati de lucruri marunte. America nu este pentru ori si cine, insa pentru noi a fost. Ma simt mult mai implinita aici, din toate punctele de vedere, chiar daca aici lucrez la un magazin, iar in Romania lucram la una din cele mai mari companii de publicitate, chiar daca aici conducem o masina la mana a doua, iar in Romania aveam masina noastra cumparata de noua, chiar daca acasa aveam familia aproape si acum nu  – traim cu gandul ca acum le putem oferi parintilor sansa sa calatoreasca intr-o tara straina, sa zboare si ei cu avionul si sa le poti oferi concedii de vis. Sa stii ca la nevoie ii poti ajuta acum, ca banii nu mai sunt asa o problema atat de mare.

Si nu in ultimul rand am cunoscut aici oameni minunati ce ne-au devenit numaidecat prieteni. Si pentru asta trebuie sa fiu super recunoscatoare ca soarta ni i-a scos in cale. Nici daca ii cautam o suta de ani si puteam sa nu ii gasim…doar norocul a fost sa fie.

Multe am realizat in primul an de cand suntem aici si multe ganduri si planuri avem pentru anii viitori. Cate vom putea sa finalizam din ceea ce ne-am propus…vom vedea. Povestea merge mai departe!

16 thoughts on “One year later

  1. Razvan Burlacu says:

    Like! Sa-ti faci buton ca la FB, ca de aia esti in tara tuturor posibilitatilor. :)

  2. Valentin says:

    Foarte frumos! Multa bafta in continuare!

  3. Ovy says:

    Ma furnica pielea cand ma gandesc ca intr-o luna o sa fim si noi (eu si sotia) acolo. Poate pentru noi socul nu va fi atat de mare, pentru ca am mai fost acolo in concediu, dar una e sa fii just for visiting si alta e for living. Cum spui foarte bine, America nu e pentru oricine, dar noua ne-a placut, am fost de 3 ori in concedii in ultimii ani si cred ca ne-am facut o idee de modul de viata de acolo, de oameni si cand ma gandesc doar ca scap de stresul si micile mizerii pe care le inghit zilnic aici, cred ca merita incercarea. Inteleg din ce povestesti ca nici voi nu ati plecat neaparat pentru ca o duceati rau aici si cred ca si noi suntem intr-o situatie similara. Stiu ca vi-a fost greu pentru inceput si sunt sigur ca si noua ne va fi greu, dar cum spunea un prieten care a trecut printr-o experienta asemanatoare: ca sa iti fie bine trebuie sa iti fie greu inainte .:) Ma opresc aici ca nu vreau sa iti umplu blogul tau ca trairile noastre, mai ales ca incep sa intru si eu in faza de incoerenta. :) Sper sa ajungem sa ne cunoastem mai bine, dar pana atunci vreau sa te felicit pentru toate realizarile tale si sa iti urez multa bafta in continuare, in urmarea visului tau!

  4. Intr-o luna? Wow! Sa aveti mult noroc…si sa nu va para rau dupa Romania. Veti intalni si aici oameni de valoare plus o tara cu mai putine mizerii decat in Romania.
    Ai dreptate, nici noi nu am plecat pentru ca nu aveam ce manca sau ca eram la limita subzistentei, am plecat pentru o altfel fel de viata si pentru ca viitorii nostrii copii (nenascuti, neconceputi :) sa traiasca intr-un alt sistem, mai bun spun eu. Si sa le pot oferi parintilor mei o experienta unica. Cum le-ar sta lui lor sa isi traiasca pensionarea in statul Florida, ca toti americanii? Hmm?
    Inca odata succes mare si poate mi-ai mai spus, dar unde va veti stabili?

  5. Ovy says:

    Nu pot spune cu exactitate unde o sa ne stabilim, pentru ca depinde de unde o sa ne gasim joburi, noi amandoi lucram in computer software. Deocamdata o sa venim in Hallandale Beach, unde am un var care s-a oferit sa ne gazduiasca pana o sa ne gasim ceva de lucru, sa ne punem si noi pe picioarele noastre.

  6. Gabi says:

    Ma bucur mult ca ai scris postul asta si imi pare bine ca tragand linie la sfarsitul unui an esti fericita si implinita. Iti doresc ca lucrurile sa evolueze din bine in mult mai bine si sa-ti poti indeplini toate visurile in tara tuturor posibilitatilor :)

    Imi plac povestile de succes, imi place ca esti tanara si deschisa, ca privesti cu optimism spre viitor si asta e primul pas spre o viata implinita.

    Numai bine iti doresc!

  7. vali says:

    Da…si mie imi place ca esti optimista, dar si realista. Iti multumesc ca impartasesti cu noi din experienta ta, ca prezinti faptele asa cum sunt, ca nu lasi impresia ca acolo “fug cainii cu colaci in coada”, ca si acolo trebuie sa muncesti, poate chiar mai mult ca in Romania, ca sa ajungi acolo unde iti doresti. E normal sa faci un efort in plus la inceput. Imi place ca te gandesti si la ceilalti, la parinti, la viitorii copii.
    Invatam din experienta ta pentru ca nu se stie cand ne va folosi.
    Multa bafta!

  8. adina says:

    Bravo, Alina! Sa nu te lasi orice ar fi!

  9. auraf says:

    Felicitari pentru cel un anisor , ma bucur mult pentru voi ca va e bine .
    Iti citesc blogul cu mare placere si noi am calcat pentru prima data pamantul american pe data de 17 februarie 2013.

  10. Deci abia ajuns pe taram american. Multă bafta îți doresc! Si îți multumesc pentru cuvintele frumoase.

  11. Alex says:

    Salut, cum te-ai acomodat cu oamenii si cu fusul orar? Sunt pietenosi ca la noi, poti lega prietenii, sa mergeti impreuna in oras sau la aniversari sau sunt reci, fiecare cu treaba lui? Si as mai dori sa stiu cam ce efort financiar presupune emigrarea pentru o persoana, adica cat ar trebui sa ai in buzunar pt. inceput, pentru primele luni pana gasesti chirie si un loc de munca?
    Multa sanatate, your home is where your heart is! :)

  12. Buna Alex. Hai sa o luam pe rand. Intrebare cu intrebare. Cu fusul orar a fost cam asa. Timp de o saptamana (prima saptamana, a se intelege) ne-am trezit numai la 5 dimineata, cu toate ca ne culcam pe la ora 12 noaptea. Parca ne suna ceasul la 5 in fiecare dimineata. Apoi am inceput sa ne trezim pe la 6, apoi 7 …oricum incet incet ne-am obisnuit. Cam 2 saptamani si am fost adapatati la fusul orar.
    Despre prietenii…cam greu. Nu te exclud, sunt prietenosi cu tine, dar nu poti lega imediat pritenii de-o viata. Americanii sunt orientati pe familie foarte mult, deci mi-e greu sa vorbesc despre americani, eu traind in Florida…statul in care intalnesti toate natiile de sud americani mult mai des decat intalnesti americani nascuti si traiti in acest stat. A nu se intelege ca nu poti lega pritenii…poti…dar nu de azi pe maine.
    In ceea ce priveste banii…ce sa iti spun. Cu cat ai mai multi cu atat mai confortabil esti. Dar au reusit unii sa vina aici si cu cateva sute de dolari in buzunar si acum sunt bine, fericiti. Cam trebuie sa dispui de bani pentru a iti cumpara o masina, doar in cazul in care traiesti in NY atunci nu iti trebuie masina, poti merge cu mijloacele de transport in comun. Cu masina faci bani pentru ca te poti deplasa la munca. Acum eu nu am masina mea personala, avem una pe familie si o foloseste sotul. EU merg cu autobuzul la munca….deci vezi cu toate lucrurile difera de la persoana la persoana? Nu imi place sa vorbesc despre bani…ei sunt atat de relativi…incat nu conteaza. Conteaza cel mai mult motivatia pe care o ai tu personal.
    Sper ca ti-ai putut face o parere despre US.

  13. Alina says:

    Multe realizari va doresc !!! abia astept sa scriu si eu un articol asa frumos! azi este ziua cea mare…. :)

  14. Asa este. Astazi este ziua cea mare. Si noi asteptam pentru cei apropiati rezultatele! Mult succes!

  15. diana says:

    Felicitari!!! Este extraordinara povestea ta de viata americana, foarte sincera si optimista pt cine se afla la inceput. Cred ca esti cel mai pozitiv emigrant citit pana acum, ever :)
    Daca ai ceva idei/ sfaturi pt. o familie in jur de 40 ani, cu copil mic (care incepe clasa I sau a II-a in state), ti-am fi extrem de recunoscatori. Poate ai auzit de pe la prieteni cu copii cum s-au acomodat, sau poate ne scrie chiar vreun binevoitor aflat in situatia asta:-)
    Multumim mult, si bafta multa pe mai departe!

  16. Buna Diana, iti multumesc pentru cuvintele frumoase pe care mi le-ai adresat. Ma bucura mereu mesajele din partea voastra.
    In ceea ce priveste partea cu copiii, voi pentru ei va ingrijorati? Eu au o capacitate de reacomodare de cum nici nu va puteti inchipui. Ei or sa va invete pe voi cum sa va adaptati. Voua o sa va fie mai dificil un pic. Copii intra la scoala, o sa ia contact cu americanii din zona si are sa le fie ca o manusa in cateva luni. Engleza lor va fi una mult mai buna decat a voastra in scurt timp. Nu va faceti griji…totul are sa fie bine. Tot ce va trebuie pentru a reusi este dorinta de a va muta din Romania si de a veni aici, restul e istorie. Cititi cat mai mult din experientele romanilor plecati, insa nu va lasati impresionati de povestile lor (zic si in bine si in rau). Fiecare are experienta lui proprie, care nu seamana cu a voastra. Succes in continuare si sper sa mai aud vesti de la tine.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.