Already two years in United States

Oooo dar repede mai trece timpul. Ma simt ca si cum sunt aici de o vesnicie, insa in acelasi timp simt ca abia am sosit. Unde au trecut cei doi ani? Timpul cu siguranta trece mai repede aici, altfel nu imi explic cum am ajuns sa sarbatoresc inca un an aici in America. Din ce in ce mai mult simt ca aici imi este locul, am inceput poate sa imi schimb din compotament si incetul cu incetul sa devin un pic mai americanca, desi sunt convinsa de faptul ca niciodata nu am sa fiu suta la suta ca si americanii. Asta ia cateva generatii. Poate ca copii mei vor fi americani adevarati si daca nu ei, atunci cu siguranta copii copiilor mei. “No rush, no stress!”

In tot acest timp am invatat sa fiu mult relaxata si sa nu ma mai stresez atat de mult pentru faptul ca engleza mea nu este perfecta si ca accentul meu nu este, de asemenea, unul perfect. Acum privesc mai mult acest aspect ca fiind ceva normal, nimeni nu se asteapta ca tu, venit din alta tara sa vorbesti perfect engleza, ganditi-va doar cat de minunati suntem noi cand auzim pe cineva din alta tara vorbind limba romana. Avem toata aprecierea pentru ei ca au putut sa invete limba tarii unde trebuie sa lucreze. Asa cred ca sunt si americanii cand ne aud pe noi vorbind in engleza. So, pentru cei ce se gandesc ca engleza poate fi o bariera in calea ta de e emigra intr-o tara straina, nu iti fa griji. Asta chiar este ultimul lucru pentru care sa te stresezi. Doar trebuie sa te stradui sa o inveti. Daca nu ai o problema cu asta, atunci nu ai o problema deloc in ceea ce priveste faptul ca va trebui sa vorbesti intr-o limba straina.

Un alt lucru ce l-am invatat aici este sa fiu o persoana mult mai sociabila, nu ca inainte nu as fi fost. Insa americanii m-au invatat multe lucruri in aceasta privinta, mai ales din perspectiva de a aborda oameni pe care nu i-ai mai cunoscut sau pe care i-ai vazut doar o data in viata ta si nu prea stii ce subiecte sa abordezi. Un simplu “Hello, how are you!” sau “O nice to see you again” sau “How is your wife/husband” sau “How is everything going” aceste mici propozitii care te fac sa spargi gheata si sa incepi o conversatie. Sau daca ceva iti place ceva la o persoana spune-i, intotdeauna este frumos sa primesti aprecieri; bineinteles ca trebuie sa fii intotdeauna sincer (sau cel putin asta este opinia mea). In alta ordine de idei americanii m-au invatat sa vorbesc mult mai pozitiv, chiar si atunci cand sunt nemultumita de ceva trebuie sa o spun intr-un mod cat mai pozitiv, iar managerii si toata lumea din jur iti va raspunde tot cu o atitudine pozitiva. Asta am observant in cei doi ani de zile aici….. un spirit mult mai pozitiv.

Oarecum relationat cu cele de mai sus este faptul ca aici lumea nu prea barfeste, sau o face, sa spunem, in alt fel. Aici nimeni nu este interesat de cum este imbracata o persoana, de ce rasa esti, cu cine locuiesti si ceea ce faci in timpul liber sau mai stiu eu ce alte motive din acest gen. Lumea nu este interesata de astfel de lucruri, nimeni nu judeca viata persoana a nimanui. Merg si un pic mai departe de atat, la modul ca nu barfesc alte persoane, dar nici nu iti povestesc viata de la prima discutie. Sunt foarte diplomati. Aflii dupa luni de zile ca au copii, ca sunt casatoriti, sau ca urmeaza sa se casatoreasca etc etc. Trebuie sa iti formezi o prietenie cu ei astfel incat sa fie mai deschisi cu tine. Nu intelegeti ca nu sunt prietenosi, insa nu se deschid asa cu una cu doua sa iti povesteasca toata viata lor in primele cinci minute de cand te-au cunoscut.

In ceea ce priveste munca iar este o mare diferenta. Muncesti din greu, insa nimeni nu vrea sa te streseze. In general lumea lucreaza  capul tau la fiecare cinci minute sa te intrebe la ce lucrezi in acest moment. Ai o libertate mai mare si un stres mult mai mic. Daca de exemplu nu ai facut ceva bine, nu o sa auzi managerii ca vin si iti spune ceea ce ai gresit de fata cu alte persoane, te ia de o parte si iti spune si chiar te invata cum sa nu mai repeti greseala pe viitor. Nu vine nimeni sa tipe sau sa urle la tine. Asta e o mare diferenta. Bineinteles ca lucrurile nu sunt perfecte, insa din acest punct de vedere este mult mai bine sa lucrezi aici decat in Romania. Pana una alta managementul s-a inventat aici si chiar stiu sa il aplice.

Un alt lucru care l-am schimbat aici a fost partea de imbracaminte. Pe langa faptul ca traiesc in “Sunshine State” si este mereu cald, mi-am schimbat nu numai hainele groase, insa si stilul vestimentar. Cam tot ceea ce mi-am adus din Romania este dela la gunoi sau zac pe undeva prin closet nepurtate si asteapta sa fie trimise in Romania. Stilul vestimentar s-a schimbat pe parcurs aici, este un stil care imi da mai multa incredere in mine, nu imi mai este frica ca daca port o fusta mai scurta, toti ma vor fluiera pe strada, sau ca imi vor auzi urechile cine stie ce porcarii. Nimeni nu te fluiera pe strada, nimeni nu intoarce capul dupa tine intr-un mod badaran si cu “bale la gura”. Scuze ca am folosit asa o expresie urata, nu imi sta in vocabular de obicei, insa senzatia asta o aveam in Romania. Pentru a evita aceste comportamente, garderoba mea era formata din blugi lungi si tricouri. Aici s-a facut mai variata. De la rochii, la pantaloni scurti, la tricouri mai vaporoase, la rochii cu umerii goi…si nicio secunda nu m-am simtit inconfortabil. Chiar din potriva, lumea iti face complimente pe strada, intr-un mod atat de placut.

Intr-o alta ordine de idei (un pic mai pamanteneasca) dupa doi ani de zile este timpul pentru a face o schimbare in viata noastra. Asa ca in curandul apropiat ne vom muta din casa care ne-a fost prima casa in United State. Prima casa in America va fi in curand de domeniul trecutului. Nu am sa dau prea multe detalii despre acest subiect acum pentru ca voi aloca un integ post acestei mutari, insa da, este timpul sa mergem mai departe si sa avansam cu planurile noastre pe termen lung. Unul din ele il reprezinta mutatul intr-o alta zona, mai buna, si mai aproape de locurile de munca.

Tot anul asta este timpul pentru a imi schimba jobul. Una la mana ca ne vom muta intr-o zona mult prea departe fata de locul unde lucrez eu acum si doi la mana cred ca a sosit vremea pentru mine in a-mi gasi un job mai bun. Lucrez cu intensitate la acest lucru, insa vreau sa imi aloc timp pentru a gasi ceva pe termen lung, nu vreau sa zbor din floare in floare. Nu este cel mai simplu lucru sa o iei mereu de la inceput. Plus ca vreau sa incep in a-mi construi o cariera si aici, pe pamant american.

Anul ce tocmai a trecut am avut posibilitatea in a chema primul membru al familiei pentru a ne viziteza. E mare lucru pentru noi si este foarte entuziasmat ca alti oameni pot beneficia de o experienta unica, doar pentru faptul ca tu traiesti aici. Si ca parintii tai au posibilitatea sa viziteze acest loc, doar datorita faptului ca tu locuiesti acolo, ca altfel nimeni nu ar fi pus vreodata piciorul pe un alt continent. Nici chiar tu nu ai fi pus piciorul pe un alt continent, daca  nu era cu aceasta loterie a vizelor. Tot timpul ma gandeam ca nu o sa am niciodata bani sa ajung sa vizitez New York-ul.Dar cateodata visele devin si realitate.

In acesti doi ani de zile am reusit sa ne construim o viata aici, sa ne adaptam in acest sistem, sa simtim ca aici ne este locul si sa facem multe schimbari in comportamentul nostru, pentru ca pe zi ce trece ne simtim din ce in ce mai mult americani. Casa noastra acum este aici!

 

6 thoughts on “Already two years in United States

  1. Denisa says:

    :) Felicitari!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Va doresc la mai multi ani inainte!
    O noua casa, un nou job, se pare ca traiti intr-adevar visul american :) Sa o tineti tot asa!
    In alta ordine de idei, ma bucur ca nu sunt singura care gandeste asa cand vine vorba de viata aici, insa asa cum ai zis, ne-am schimbat si noi, cum e si firesc, iar din fericire in cazul de fata, schimbarea inseamna evolutie :) O recomand tuturor!

  2. Carmen says:

    Felicitari!Tineri,ambitiosi,frumosi…….nu aveati cum sa nu reusiti pe taram american!Inceputul e mai greu, nu-i asa?!

  3. Cum se spune pe aici …primii douăzeci de ani sunt mai grei in America, apoi te obisnuiesti. :)))))

  4. andreea says:

    F frumos!Sper sa traiesc si eu experiente similare,daca pe viitor am noroc si castig Loteria Vizelor.Joc de 8 ani.La faza cu hainele ai dreptate,nu pot iesi din casa cu anumite bluze,rochite,chiar daca sunt decente,ma tot gandesc…hmmm prea ies in evidenta..si nu vrei asta la noi pe strada!

  5. Semida says:

    Ma bucur sa vad cum visele devin realitate….va doresc cat mai multe realizari !

  6. Irissa says:

    Eu sunt aici de 10 ani si sunt de acord cu majoritatea lucrurilor scrise aici. Se pare ca numai experienta mea la locul de munca este cat se poate de asemanatoare cu ceea ce pe alocuri se intampla in Romania. Am lucrat la un preschool/ gradinita de prestigiu in Massacusetts aproape 5 ani si directoarea, persoana respectabila, a creat mai mult sau mai putin un spatiu condus de propriile toane si reguli. Ultima barfa inainte de a pleca, a fost ca in fiecare seara bea o sticla de vin rosu si asa se explica, domnule, toanele!! Nu de putin ori am vazut-o sa tipe la alti colegi de fata cu toata lumea inclusiv de fata cu copiii/studentii nostri. Mie mi s-a intamplat de doua ori. O data dadeam prea multa atentie baietelului meu de 18 luni care de-abia incepuse scoala si plangea la portita lui pe la ora 3pm, cu manutile rosii si reci fara manusile pe care i le-am pus cu grija in hainuta si pe care educatoarele lui nu avusesera energia sa i le puna inainte de a merge afara la o temperatura de minus… Inima mea nici nu mai era in piept cand i-am vazut manutile care incercau sa patrunda prin zabrelele gardului si a trebuit sa am eu grija de el…A trecut…Toate colegele stiau ca banii pe care ii aduceam noi scolii se imparteau cat se poate de incorect. Sora ei si alte doua prietene primeau cecuri in fiecare saptamna, dar nu faceau altceva decat sa stea in birou de vorba cu Ipad-urile pe brate. Tot directoarea folosea banii parintilor ( pentru care munceau din greu si pe care, in primul rand, ii dadeau educatoarelor si celor care aveau ca job principal sa faca curatenie in scoala) pentru propriile proiecte cum ar fi curatearea si spalarea masinii sau ii trimitea pe baietii de la curatenie sa ii cumpere pranzul etc. Ce faceau directoarea si cealalta directoare pentru after-school toata ziua? mai nimic in afara de cateva hartii si telefoane decat barfa, barfa si iar barfa. La pranz mai stateau si 2 ore in bucatarie vorbind tare si barfind in timp ce gateau sau isi mancau pranzul cumparat de baietii angajati pentru curatenie. Stiu asta pentru ca bucataria era lipita de clasa mea, iar noi trebuia sa dam muzica tare ca sa ne adoarma copiii in clasa. Ambele directoare faceau angajari pe cunostinte sau nepotisme. Una dintre ele are 5 copiii si toti s-au perindat prin scoala luand cecuri peste cecuri. Iar cand era inspectia anuala, era mai ceva ca la 23 august! Era o vanzoleala si o curatenie cum nu a fost tot anul de la hartii pana la cea mai mica jucarie si virgula. Totul era in ordine si toate se faceau dupa reguli stricte in respectiva zi ca mai apoi sa faca fiecare ce vrea si cum vrea pentru inca un an, adica dupa regulie directoarei, nu dupa regulie ministerului educatiei. Si da, sunt 100% americani. Nu spun ca sunt 100% neprofesionali sau de rea credinta. Au si parti bune. Din pacate si partile bune sunt cu doua fete si transpar o data cu falsa politete americana pe care o intalnesti la tot pasul. Si sunt oameni reci in general daca privesti dincolo de politetea asta. Poate oamenii sunt diferiti aici ca e mai frig:))…nu stiu. Cert este ca sunt si ei oameni si sunt departe de a fi mai buni decat romanii. Cu totii suntem oameni: unii mai buni, altii mai rai, altii jumi-juma. Americanii buni care mi-au deschis mintea si inima sunt cei care sunt mai calatoriti. Da, sunt toleranti, dar asta nu inseamna ca tolereaza totul ceea ce nu e neaparat rau, dar tot nu putem spune ca sunt mai presus de romani. Eu m-am schimbat datorita prieteniilor cu persoane din alte tari si foarte putin datorita americanilor. Aici e mai bine sa fii polticos pe fata si sceptic in inima ta si sa dai numai cui merita inclusiv ore din viata ta. Regret ca am dat mii de ore din viata mea directoarei care a facut sute de mii de dolari si chiar milioane din milioanele de secunde pe care le-am irosit/ sau nu pe zeci de copii frumosi, dar dificili, ca toti copiii mici. Dupa ce mi-a promis ca pot sa plec acasa o luna, in vara, mi-a spus ca nu isi aminteste si m-a pus sa aleg intre a-mi pastra job-ul–pe care l-am facut chiar si cand aveam temperatura ca sa nu supar pe nimeni si am fost tot timpul asa cum trebuie sa fie o educatoare– si a ma duce acasa cand eu deja aveam bilete bazandu-ma pe cuvantul ei… Mi-a spus toate astea tipand la mine de fata cu colegii si copiii. Poveste este mai lunga decat atat. In final s-a facut dreptate cu un avocat, dar eu timpul nu pot sa il dau inapoi din pacate. Anii astia s-au scurs si este si vina mea, dar nu ma asteptam sa dau peste asemenea mediu.In concluzie,nu s-a meritat, dar alt job nu mi s-a oferit aici cu toate ca am un Master..acum fac tot posibilul sa gasesc ceva pe masua studiilor mele. Sper sa am mai mult noroc si va doresc si voua la fel. Stiu ca se poate si mai bine, dar asta nu e valabil numai aici, ci si in Romania.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *