After the rain the sun always rises

La inceputul anului imi cladisem un turn cu planuri marete pentru 2014. Dar cateodata planurile de acasa nu se potrivesc cu cele din targ. Asa ca turnul meu se deteriora pe zi ce trece. Astfel ca la sfarsitul lunii ianurie totul era ruinat. Nici un proiect nu mai era in picioare si nu numai atat…frustrarea isi cam facuse prezenta in viata mea. Simteam cum orice pas pe care il fac pentru a imi duce la indeplitit planurile il fac in van sau si mai rau, inapoi.

Singurul lucru pe care il mai aveam in picioare era jobul meu la Macys. Nu mai eram fericita cu jobul de mult, insa hei, macar aveam  un job! Ei bine, lucrurile aveau sa se schimbe. Intr-o zi cu soare (nu stiu daca era soare, dar asa era vorba) ma cheama managera mea care imi spune ca the big boss vrea sa vorbeasca cu mine. Parca am stiu eu ceva, ca am intrebat-o daca este de bine sau de rau. Ea imi spune ca e de bine. Si ajung in birou si aflu vestea cum ca Macys merge prost, ca se fac reduceri de persoanal iar postul meu se restructureaza si ca nu este vorba de performantele mele ci de faptul ca eu sunt printre ultimii anjajati ca si full time-eri si ca eu impreuna cu ceilalti colegi mai noi decat mine nu mai avem pozitie full time. Mi-au oferit posibilitatea sa ma duc in alt departament ca si angajat full time sau sa raman la mine in departament dar ca si part timer. Si sa ma convinga sa raman in departament la mine mi-au oferit o functie un pic mai buna, adica bani in plus sa compenseze faptul ca voi trece de la full time la part time. In fine sa scurtez povestea am luat jobul de part time la mine in departament, insa frustrarea la locul de munca crestea cu fiecare ora petrecuta acolo si cu fiecare zi ce trece. Cu toate ca stiam ca banii vor fi in mare parte acceasi, ca am fost promovata pe o pozitie mai buna, chiar daca programul imi convenea mai mult (aveam mai mult timp pentru mine) ceva nu ma mai atragea sa mai lucrez pentru ei. Frustrare, frustrare, frustrare.

Intre timp ma apucasem de trimis CV-uri. Eram asa de deprimata incat parca nici de CV-uri nu eram in stare. Mi se parea ca nimeni nu ma va suna, ca cine o sa ma angajeze pe mine si tot felul de subestimari de genul. Nu numai ca ma deprimasem pe mine ci reusisem cumva sa il deprim si pe al meu sot.  Luminita de la capatul tunelului nu se mai intrevedea.

Cireasa de pe tort vine cand de vreo doua zile la munca ma luptam cu niste dureri de picior (la talpa piciorului). Nu era tocmai funny caci eu la Macys lucram cate 8 ore (nu incepusem inca part time-ul) iar durerea dupa primele ore incepea sa devina cam suparatoare. Seara dormeam cu geata la picior. In prima mea zi libera am fugit la ortoped. Dupa radiografie mi se spune ca am fisura de os. Nu una ci doua! Ma si intreaba medicul de unde le am, stiindu-mi stilul de viata (cel putin sedentar). De unde sa am fisura de os daca nu de la job. Mi se inmuiasera picioarele de la veste. Ma gandeam ca decat jobul imi ramasese, acum eram incapabila si de asta pentru urmatoarele doua saptamani. Great, imi spun!

Dupa acest incident, sun la munca si anunt ca pentru urmatoarele doua saptamani nu sunt apta de munca. Trimit prin fax documentele de la medic si primesc raspuns ca s-a aprobat absenta mea pentru urmatoarele doua saptamani. Sa stau linistita si sa ma fac bine.

Acum stai o zi, stai doua…dar nici statul asta nu e facut pentru mine. Plictiseala isi facuse prezenta. Calculatorul devenise pritenul meu cel mai bun. Ziua era impartita in a imi aplica la joburi si facebook, youtube si alte nimicuri de genul.

Intre timp alta veste proasta se arata. Voiam sa ne mutam in alta chirie, insa pentru ca deja semnasem contractul pe anul asta, nici asta nu se mai putea fara sa platim o penalizare destul de usturatoare. Deja renuntasem si la acest proiect. Viata cateodata iti pune piedici, dar la mine era deja exagerata.

Nu va taiati venele, va rog. “Hang with me!” Imi pare rau ca acest post nu este unul pozitiv, asa cum v-am obisnuit pana acum. Insa cateodata viata nu este roz. Chiar daca unii vad doar partea frumoasa la lucrurilor, sa stiti ca viata in America nu este numai lapte si miere. Fiecare are greutatile lui si in fiecare zi trebuie sa lupti cu tine insusi pentru a iti realiza visul. Cand vii intr-o tara straina trebuie sa iti lasi un pic fitele la o parte si sa fii dispus sa muncesti orice, sa locuiesti poate intr-un cartier mai prost, sa fii dispus sa traiesti si fara familie si prieteni langa tine. Toate au un pret in viata! Castigi ceva si pierzi ceva. Dar haideti ca am filozofat destul. Sa ne continuam povestea asadar.

So eram acasa cu piciorul fisurat si tocmai ce aflasem ca nici sa ne mutam nu mai putem. Insa cum titlul postului o spune, dupa ploaie intotdeauna iese soarele. Primim un telefon de la administratorul complexului unde locuiam sa ne spuna ca nu mai trebuie sa platim penalizare avand in vedere ca vrem sa ne mutam intr-o alta comunitate ce tine de acceasi companie si ca daca inca mai vrem sa ne mutam o putem face. In sfarsit o veste buna, mi-am zis. A doua zi deja semnam contractul pentru noua chirie…intr-o comunitate superba. Deja ati vazut pozele pe facebook cred. In cazul in care nu le-ati vazut puteti da click aici.

La o zi dupa ce am semnat contractul pentru noua chirie ghiciti ce se intampla. Telefonul meu incepe sa sune in urma aplicarii CV-ului la diverse joburi. Primul interviu l-am anulat, era prea departe de noua noasta locuinta, la al doilea m-am dus si la al treilea nu am mai apucat sa ma duc pentru ca ghiciti ce? Mi s-a oferit postul la compania unde am sustinut interviul. Am fost atat de fericita, pentru ca am simtit ca in acea companie ma voi simti bine si ca voi invata multe lucruri noi si ca voi face parte din echipa pentru o perioada lunga de timp.

Insa cel mai important a fost faptul ca am putut sa ies din acea stare proasta pe care o aveam, in care simteam ca nimic nu se duce in directia pe care o voiam eu. Viata ti se poate schimba in doua zile. Decat trebuie sa lupti pentru a ajunge acolo unde iti doresti tu.

Acum, la sfarsitul postului, vreau sa va spun doar atat. Ador sa ma trezesc in fiecare dimineata si sa imi arunc ochii pe geam. Privelistea este superba. Abia astept sa ma duc la munca. In fiecare zi mai invat cate un lucru nou. Abia astept sa vin seara acasa pentru a imi petrece dupa amiezile cu al meu sot.

Inchei acest post prin a va spune ca am vrut sa va povestesc experienta mea mai putin placuta pentru a va arata, voua celor ce vreti sa veniti aici, ca nu va fi intotdeauna numai bine. Ca veti avea momente de frustrare, stari de depresie din diferite motive…insa tot timpul trebuie sa intoarceti lucrurile in favoarea voastra pentru a va readuce zambetul pe buze. 

 

4 thoughts on “After the rain the sun always rises

  1. Ovy says:

    Imi pare bine ca a iesit soarele si pe strada ta! Wish you all the best!

  2. Laura says:

    Asa mi se intampla si mie de foarte multe ori si te inteleg perfect. Perseverenta si rabdarea (cea din urma care eu nu prea o am :P) da roade. Ma bucur ca ai un job nou, mult mai bun, si apartament nou. Sa te bucuri de amandoua si abia astept sa citesc noi intamplari din viata ta! Te pup, Laura

  3. Vali says:

    Buna,
    Ma bucur pentru noutatile din viata ta. E bine ca impartasesti cu noi si aspectele mai putin placute. Stim ca nu poate fi totul roz, dar cu speranta, munca si perseverenta, trebuie sa fie mai bine. Doar din acest motiv ai plecat peste mari si tari.
    Cum e la noul job? In ce domeniu lucrezi acum? Te-a ajutat experienta acumulata la primul job? In ce masura?
    Va mai ganditi la un bb? Spuneai la un moment dat ca aveti in plan…dar nu mai retin daca in viitorul indepartat sau apropiat :)
    Mult succes!

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *